-8.8 C
Sibiu
vineri, ianuarie 17, 2025

Cod Galben și Cod Portocaliu în Sibiu și aproape jumătate de țară. Vânt puternic, viscol și polei

Cele mai citite

ANM a emis, marţi, o serie de avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de intensificări ale vântului, viscol la munte şi polei, valabile până miercuri dimineaţa, în aproape jumătate din ţară.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de marţi, între orele 10:00 – 20:00, va fi Cod galben de intensificări ale vântului, local polei, la munte, unde vântul va avea sufla cu viteze la rafală de 60 – 80 km/h.

Un al doilea Cod galben de vânt va viza, tot până la ora 20:00, localităţi din Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei, vestul şi sudul Olteniei, dar şi sudul Munteniei şi al Transilvaniei, unde vitezele la rafală vor fi, în general, de 50 – 55 km/h.

De asemenea, în acelaşi interval de referinţă, este în vigoare un Cod portocaliu de viscol puternic la altitudini de peste 1.600 de metri în Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali.

În aceste zone, vântul va sufla tare, cu rafale de 90 – 120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente şi determinând scăderea vizibilităţii.

Avertizările valabile marţi, 17 decembrie, acoperă judeţele: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.

Potrivit meteorologilor, în perioada 17 decembrie, ora 20:00 – 18 decembrie, ora 6:00, va intra în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului şi viscol în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.600 de metri. Viteza vântului va ajunge la 80 – 100 km/h.

Judeţele vizate de acest Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: A murit David Lynch, regizorul și scenaristul serialului Twin Peaks

Regizorul şi scenaristul David Lynch, care a realizat serialul-fenomen „Twin Peaks”, a murit la vârsta de 78 de ani,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect