4.1 C
Sibiu
sâmbătă, martie 1, 2025

Scriitoarea Gabriela Adameșteanu vine la Librăria Habitus

Cele mai citite

Volumul “Anii romantici”, de Gabriela Adameșteanu, nominalizat la Premiul Cartea Anului 2014, se lansează joi, 26 februarie, de la ora 18:00, la librăria Habitus, în prezența autoarei. Volumul, apărut la Editura Polirom în 2014 este disponibil și în ediția digitală.
La lansare vor vorbi, alături de autoare, Dan Perjovski și Andrei Terian.
Despre carte, Gabriela Adameșteanu ne povestește:

„Multă vreme n-am putut înţelege de ce un prozator şi-ar risipi forţele şi timpul într-un jurnal zilnic sau, la fel de rău, într-o carte de amintiri. Oricîte exemple celebre am avut la îndemînă, ele nu mă clinteau din părerea mea. Şi, de fapt, tot asta gîndesc şi azi, după ce, aproape contra voinţei mele, am scris această carte; şi nu exclud că aş mai putea scrie şi altele, în acelaşi gen.
Pentru mine, cartea aceasta reprezintă o victorie a vieţii contra imaginaţiei, a realităţii contra ficţiunii. Dar poate şi ce am scris aici este tot ficţiune, ficţiunea mea despre viaţa trăită sub semnul miracolului istoric şi al neliniştii că ne vom întoarce de unde scăpaserăm.”

Gabriela Adameşteanu s-a născut în 1942 la Târgu Ocna, într-o familie de intelectuali. A absolvit şcoala generală şi liceul în Piteşti, iar Facultatea de Limba şi Literatura Română, la Universitatea din Bucureşti. A fost redactor de enciclopedii (septembrie 1965 – decembrie 1984) şi „literatură actuală” (ianuarie 1985 – aprilie 1990). Membră a Uniunii Scriitorilor (din 1980) şi a Grupului pentru Dialog Social (ianuarie 1990 – mai 2014). A lucrat 16 ani la revista 22 (redactor-şef adjunct şi apoi redactor-şef). A iniţiat şi condus suplimentul ei literar, Bucureştiul Cultural (1998-2013). Membră a juriului internaţional care acordă premiul Uniunii Latine (2007-2010). Vicepreşedintă (2000-2004) şi preşedintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. A primit Premiul Hellman-Hammett pentru curaj în jurnalism atribuit de Human Rights Watch (2002) şi titlul „Chevalier de L’Ordre des Arts et Lettres” (2013) atribuit de Ministerul de Cultură al Franţei. Constant reeditate în România, cărţile ei au fost traduse şi publicate în 15 limbi.
În anul 2012, Editura Polirom a lansat „Seria de autor Gabriela Adameşteanu”, dedicată acestei scriitoare de prim-plan a literaturii române contemporane.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Horațiu Potra, fiul său și o rudă au fost dați în urmărire generală de Poliția Română

Horațiu Potra, fiul său și nepotul sunt urmăriți de Poliția Română, după ce ÎCCJ a emis mandate de arestare...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect