Un strigăt al smereniei peste toată mârșăvia oamenilor. Până astăzi Dumnezeu-Omul, pe malul tuturor Iordanelor unde se adună păcătoșii, Se roagă să înțelegem: fără pocăință nu există Împărăția cerurilor.
Se mută Domnul din Nazaret în Capernaum și o face pentru a se împlini profeția intrării Lui în împlinirea voii Tatălui. Intră împlinind Scriptura și mai ales aducând lumina în mijlocul celor care se aflau în întuneric.
La Iordan se schimbă garda în onoarea voii Tatălui. Cel mai de preț dintre profeți este vestitor al Venirii lui Mesia. Hristos Se apropie de Iordan parcă oglindindu-se în el. Ca într-o oglindă a Facerii. A Facerii unei lumi în care natura e mai curată ca omul. De unde și sensul ecologic al Bobotezei. Ca un semn văzut al resfințirii lumii pentru ca Hristos, în ea, să nu fie atins de căderea cea dintâi a lumii.
De pe buzele lui Ioan Botezătorul pe buzele rostirii Dumnezeu-Omului: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor! Între rostirea lui Ioan și propovăduirea Domnului, moartea celui dintâi. O moarte a orgoliului unui fals rege dinaintea unui adevărat profet.
Așa se va fi apropiind Împărăția cerurilor? Cu moartea pe moarte călcând? Știau pe când s-au întâlnit la Iordan și Ioan și, mai ales, Domnul Hristos, că „scăderea” importanței propovăduirii lui Ioan și creșterea prezenței Mântuitorului înseamnă moartea celui dintâi. Dar cine nu își pune viața pentru Prietenul său nu e vrednic de Prietenul său. Iar Ioan știe cine este Iisus Hristos. Mai bine decât oricare dintre muritori – cu excepția Maicii Domnului și a dreptului Iosif. Îl are pe Hristos în carnea sa, în trupul său hămesit de foame și plin de prezența Duhului Sfânt.
Botezul său, sângele său mărturisitor ne dovedesc nu doar că Împărăția cerurilor s-a apropiat, ci că este o prezență. Inalienabilă. O împărăție a Prezenței cerului pe pământ. Care face posibil Cerul ca împărăție.
Celor din umbra morții le-a răsărit lumină. E fasciculul de luciditate de care avem nevoie să învățăm mereu că Domnul nu poruncește pocăința, ci o întrupează, ne dăruiește înțelegerea ei din interior, ne descoperă modul în care ea poate fi trăită. E un soi de rugăciune întrupată chemarea aceasta la pocăință. Pentru că ne vrea ai Lui. Nu are a pierde pe nimeni și pentru aceasta a venit. Să ne lumineze și să ne ridice din întunericul morții!
Peste văile Iordanului de atunci și Iordanelor de acum se aude simplitatea unei rostiri: Pocăiți-vă! Veniți de primiți Lumina!
