Consilierii locali din Mediaș vor discuta un proiect care prevede amenajarea unui teren de sport la Liceul Teoretic „Axente Sever” din municipiu.
Acest lucru se va întâmpla joi, când este programată ședința ordinară aferentă lunii februarie, iar aleșii locali vor aproba studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai proiectului.
Conducerea liceului medieșean a solicitat amenajarea unui teren de sport deoarece este necesar pentru menținerea profilului sportiv al acestuia.
Liceul „Axente Sever” Mediaș este singurul liceu din municipiu acreditat de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar cu specializarea instructor sportiv.
Potrivit documentației care însoțește proiectul de hotărâre, terenul multifuncțional de sport va avea suprafața construită de 504 metri pătrați, compusă din suprafața terenului de sport de 375 de metri pătrați și o suprafață de protecție de 129 de metri pătrați.
Suprafața de joc va fi din tartan și se vor putea practica sporturi precum fotbal, handbal, baschet, tenis, volei sau badminton.
Valoarea totală a proiectului este estimată la suma de 1,5 milioane de lei.