ULTIMA ORĂ: Medieșeancă descoperită înecată în râul Târnava Mare

spot_img
Cele mai citite

O medieșeancă în vârstă de 61 de ani a fost descoperită decedată, marți, în râul Târnava Mare.

Astăzi, în jurul orei 16.30, un bărbat din municipiul Mediaș a sesizat polițiștii medieșeni despre faptul că, în 23 martie, sora sa, în vârstă de 61 de ani, ar fi plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.

Polițiștii au început cercetările și au descoperit femeia înecată în Târnava Mare, în zona pasarelei de lângă Stadionul Gaz Metan.

„La nivelul Poliției Municipiului Mediaș s-au declanșat verificări în regim de urgență, iar în jurul orei 18.00, în urma cercetărilor efectuate și a refacerii traseului femeii, aceasta a fost găsită decedată, în râul Târnava, pe raza municipiului Mediaș.

Trupul femeii a fost extras din apă cu ajutorul pompierilor Detașamentului Mediaș, fiind ulterior preluat de reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul femeii”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sute de mii de doze, doar 256.000 de vaccinați. De ce întârzie românii să se protejeze de gripă?

Doar 256.000 de români s-au vaccinat antigripal până la 11 octombrie, deși sezonul gripal se apropie, iar vaccinurile sunt...

Știri pe același subiect