ULTIMA ORĂ: 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea la ora de vară

spot_img
Cele mai citite

Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

În ultimul weekend al lunii martie, trecem la ora de vară, ora 3 devenind ora 4.

„Modificarea nu determină schimbări majore în circulaţia trenurilor, însă anumite trenuri de călători aflate în parcurs la ora schimbării vor înregistra ajustări sau întârzieri

Impactul asupra circulaţiei trenurilor va fi următorul: trenurile aflate în circulaţie la ora 03:00 vor avea întârzieri, întrucât ora 03:00 devine ora 04:00; trenurile care urmează să plece după ora 04:00 vor circula conform orarului stabilit.

Trenurile internaţionale care tranzitează graniţele cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria vor circula conform mersului de tren valabil pentru ora de vară.

La nivel naţional, 80 de trenuri de călători sunt afectate de această modificare, dintre care: 35 de trenuri vor staţiona pentru adaptarea la noua oră; 40 de trenuri vor fi afectate în parcurs; 5 trenuri vor fi anulate, iar un tren suplimentar va fi introdus pentru a asigura continuitatea serviciilor”, transmite CFR.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: 5 persoane implicate într-un accident la Șeica Mare. Salvatorii intervin de urgență

UPDATE: "Echipajele SAJ și ISU au transportat la UPU Sibiu două victime.-bărbat 34 de ani cu traumatism lombar și...

Știri pe același subiect