Se apropie sărbătoarea Învierii Domnului, o sărbătoare plină de o încărcătură emoțională aparte. Dar în agitația de zi cu zi, uităm, de multe ori să ne bucurăm de lucrurile mici, care sunt mai importante decât credem. Unele din aceste lucruri pot fi și elemente de patrimoniu cultural imaterial. Ce este acest tip de patrimoniu? Am stat de vorbă, despre acest subiect, cu lect. univ. dr. Maria Șpan, licențiată în Limbi Moderne Aplicate la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
„Îmi amintesc de o mare de alb și negru, ce era prezentă duminica, la biserică”
Maria Șpan a urmat un masterat în etnometodologie la Universitatea Paris 7 și un doctorat în antropologie la Universitatea Paris 8, Franța. Teza de doctorat i-a fost publicată de prestigioasa editură L’Harmattan Paris (ETHNOESTHÉTIQUE D’UN VILLAGE DE TRANSYLVANIE: Costume traditionnel et communication visuelle, L’Harmattan, Paris, 2020). Mai bine de opt ani, a lucrat în domeniul antropologiei vizuale, la Astra Film Sibiu; între 2009 și 2014, a fost coordonatorul festivalului de film documentar pentru copii și adolescenți, Astra Film Junior Sibiu. A fost membru al echipei de protocol ULBS pentru diferite evenimente de talie internațională.
În prezent, este lector la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, este membră a Comisiei Naționale pentru Salvarea Patrimoniului Cultural Imaterial, din cadrul Ministerului Culturii, membră a Societății Internaționale a Etnologilor și Folcloriștilor (SIEF) și redactor-șef la Revista de Antropologie Culturală.
De unde s-a născut dragostea pentru patrimoniu?
Părinții mei sunt din Munții Apuseni, dar eu am copilărit, până la vârsta de nouă ani, în mijlocul comunității din Gura Râului, loc în care tatăl meu a fost preot, între anii 1968 și 1990. Îmi amintesc de o mare de alb și negru, ce era prezentă duminica, la biserică. Oamenii aveau obiceiul de a merge duminica, la slujbă, îmbrăcați în haine românești.
Acesta a fost un lucru care m-a făcut să îndrăgesc patrimoniu cultural material, dar și de cel imaterial (Moștenire culturală intangibilă). Plus că tata obișnuia să meargă prin sat, la oamenii în vârstă, care nu puteau veni la biserică, să mai vorbească cu ei, dincolo de dățile când mergea să-i „grijească” -adică să-i spovedească și să-i împărtășească. Uneori, mă lua și pe mine cu el și, astfel, am auzit primele povești ale bătrânilor din sat, implicit elemente de patrimoniul cultural imaterial, cu acele ocazii.
„Când vine vorba auz, aș aminti corul din Gura Râului”
Dacă vorbim de patrimoniul cultural imaterial, ce vă aduce aminte de copilărie, dacă ne referim la cele cinci simțuri?
Dacă mă gândesc la simțul tactil, primul lucru care îmi vine în minte este costumul tradițional din Gura Râului. Îmi plăcea să simt care sunt materialele din care elementele costumului sunt confecționate. Iar în ceea ce privește simțul vederii – acea mare de oameni, în alb și negru, purtând costumul tradițional. Dacă ne gândim la simțul olfactiv – mirosul de naftalină, fiind tot legat de costumul tradițional. Dar mai am și alte mirosuri (și gusturi) în minte, care țin de alimentele, de mâncărurile tradiționale din sat. Când vine vorba auz, aș aminti corul din Gura Râului, care cânta, pe patru voci, suite din folclorul local, prelucrate de profesorul Nicolae Hanzu. A fost un cor extraordinar, care a interpretat astfel de suite la diferite manifestări organizate la nivel național.
Ce reprezintă Revista de Antropologie Culturală și cum ați motivate tinerii să se apuce să-și conserve tradițiile?
Sunt mai multe proiecte pe care le avem în derulare, legate de patrimoniu cultural imaterial, fiind una dintre disciplinele pe care le predau la universitate. Primul proiect pe care l-aș aminti este Revistă de Antropologie Culturală, în care promovăm foarte mult acest tip de patrimoniu. Este o revistă studențească, realizată de studenții de la specializările Istorie, Studiu Patrimoniului și Managementul Bunurilor Culturale și Conservare și Restaurare, în mod normal de studenții din anul doi, nivel licență.
Aceștia sunt și cei care formează și comitetul de redacție, care se schimbă în fiecare an, astfel încât noi și noi studenți să poată să aibă experiența creării, de la zero, a unei reviste. Acest proiect a pornit de la un seminar de etnografie, în care vedeam că subiectele propuse de studenți erau foarte interesante și atunci le-am propus acestora să nu le lăsăm să moară la nivel de seminar, ci să le aducem înspre comunitate.
De fiecare dată când predam un element legat de etnografia românească, îi îndemnăm pe studenți să vadă care este propria lor realitate, în legătură cu subiectul discutat. În acel moment se întorceau înspre comunitatea proprie și aduceau subiecte interesante la seminar. Astfel, fiecare dintre aceștia își alegea câte un subiect pe care îl transforma în articol și, astfel, a luat naștere Revista de Antropologie Culturală. La început, dintr-o joacă și, actualmente, pregătim numărul 8 al revistei.
O altă activitate, intitulată Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial, o desfășurăm cu ocazia evenimentului Noaptea Cercetătorilor, când copiii vin să descopere diferite domenii pe care noi le predăm la universitate. Odată ce descoperă patrimoniul cultural imaterial, sunt invitați ca, pe parcursul unui an, să caute un subiect – bineînțeles, ghidați de noi, pentru că avem întâlniri constante, în mediul online sau chiar și fizic, cu aceștia. Copiii sunt provocați să ia un interviu la cineva din generația anterioară – la mama, tata, bunicul sau bunica, mătușa, un vecin, o vecină sau la un meșter din sat – pe un subiect legat de patrimoniu cultural imaterial.
„Relația dintre patrimoniu cultural material și cel imaterial este ca relația dintre trup și suflet”
Cât de important este pentru noi, ca popor, să conservăm patrimonial cultural imaterial?
Observ că, adesea, oamenii și chiar și unii dintre studenți, nu-și dau seama de valoarea patrimoniului imaterial pe care îl au în propria comunitate. Ei constată importanța acestuia odată ce discutăm la cursuri despre acest tip de patrimoniu și când aud pe alți studenți vorbind despre propria lor realitate. Prin procesul care se numește transvaluare, ei se întreabă: ,,Oare, în cazul meu, există acest element de patrimoniu cultural imaterial? Cum se manifestă el?”. Atunci constată că au un patrimoniu cultural imaterial valoros.
Documentarea și promovarea unei tradiții sau a unui element de patrimoniu cultural imaterial îi face pe membrii comunității să constate valoarea elementelor imateriale pe care le au și importanța salvgardării, adică a menținerii în viața a acestui tip de patrimoniu. Relația dintre patrimoniu cultural material și cel imaterial este, cum spunea Ioana Fruntelată, un specialist în etnologie, ca relația dintre trup și suflet. De multe ori noi nu apreciem patrimoniul cultural imaterial la adevărata lui valoare, pentru că este intangibil și tindem să nu-l valorizăm atât de mult ca și pe cel material. Spre exemplu, atunci când mergem să vizităm o clădire, noi mergem să o vedem mai mult pentru povestea din spatele acesteia. Iar povestea e imaterială.
Actualmente, vă ocupați cu un studiu în care chestionați tineri de la 9-30 de ani,din mediul rural, din județul Sibiu în ceea ce privește patrimoniul cultural și cele cinci simțuri. În ce stadiu sunteți cu cercetarea, ce ați descoperit?
Ce mi s-a părut interesant este că simțul vizual este cel mai puternic și este firesc. Atât patrimoniu cultural material, cât și cel imaterial sunt percepute, foarte mult, prin vizual. Se vorbește, în ultima vreme, despre un autism virtual, care ar fi poate prezent în rândul tinerilor. Eu aș spune că nu e neapărat așa, pentru că, făcând această cercetare, am văzut că ei percep foarte bine patrimoniul prin cele cinci simțuri, dar acest simț vizual pare a fi cel mai puternic, din ce am constatat deocamdată.
„Un popor, ca să-și păstreze identitatea, trebuie să-și păstreze limba, tradițiile și credința”
Dacă ne referim strict la municipiul Sibiu, aici vreau să îmi faceți o paralelă între patrimoniul de la sat și cel de la oraș. Cum percep oamenii patrimoniul cultural imaterial?
Patrimoniul cultural imaterial nu este doar rural. Cecile Duvelle, care a fost, pentru mai mulți ani, secretar al Convenției din 2003 pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, de la Paris, spunea că, în momentul în care au început să lucreze la această convenție, europenii râdeau spunând că nu e ceva serios. I-a trebuit timp ca să-i convingă de valoarea acestui tip de patrimoniu. Un popor, ca să-și păstreze identitatea, trebuie să-și păstreze limba, tradițiile (elementele de patrimoniu cultural imaterial) și credința.
Patrimoniul imaterial urban, evident, poate nu este atât de bogat ca și patrimoniul cultural imaterial rural, deși cunoaștem faptul că, în ceea ce privește orașul Sibiu, în a doua parte a secolului XX, mulți dintre cei care au locuit la sat au venit spre oraș. La Sibiu, avem deja o generație sau două de oameni care s-au născut deja în oraș, deși părinții sau bunicii au venit din satele din jurul Sibiului. Acest tip de patrimoniu se transmite din generație în generație și s-a transmis și la generațiile pe care noi le numim, generic, orășeni.
Un alt aspect pe care l-aș sublinia este multiculturalitate orașului nostru. Avem tot felul de tradiții ale grupurilor etnice și mi se pare foarte frumoasă această conviețuire cu elemente de patrimoniu cultural imaterial, care, uneori, ca și mod de manifestare, se aseamănă foarte mult de la o comunitate la alta. Cu siguranță există patrimoniu cultural imaterial urban, chiar dacă poate nu-l vedem sau nu ne-am aplecat să-l studiem foarte mult.
Avem tradiții legate de sărbătorile mari, de Paști, de Crăciun. Să nu uităm de Mărțișor și de faptul că vedem atâtea mărțișoare cu ocazia sărbătorii de 1 Martie, în centrul orașului. Apoi, există meșteșugari în oraș. De asemenea, tot ce ține de partea de legende, ale clădirilor pe care le avem aici sau legate de locurile din Sibiu; proverbe, zicători, cunoștințele legate de natură și univers.
Încă sunt oameni care cunosc astfel de lucruri în oraș și pe care le-au moștenit de la generațiile dinaintea lor. Am provocat studenții cu care lucrez la master să se împartă în cinci grupe, adică numărul domeniilor patrimoniu cultural imaterial, și să încerce să creioneze elementele pe care le văd încă vii în orașul nostru, legate de acest tip de patrimoniu.
„Învierea nu era o sărbătoare doar a noastră, era împărtășită și cu cei de din lumea de Dincolo”
Haideți să vorbim puțin despre sărbătoarea Paștelui. Cât credeți că mai înseamnă, pentru oameni, această sărbătoare, Învierea Domnului și cât mai înseamnă o simplă sărbătoare comercială?
Observăm, și la Crăciun, cum deja, cu două luni sau poate și mai mult înainte, se simte venirea sărbătorilor de iarnă, în zona aceasta comercială. Evident, acest lucru se întâmplă și în ceea ce privește sărbătoarea Paștilor. Ce mă bucură este că tinerii cu care eu lucrez cunosc care este semnificația fundamentală a acestei sărbători – Învierea Domnului –, fiind, în calendarul religios, cea mai importantă sărbătoare a noastră. Apoi, vorbim și de tradițiile care sunt în jurul Sărbătorii, tradiții care mai sunt încă păstrate și astăzi.
Ce amintiri aveți, de când erați mică, în ceea ce privește sărbătoarea Învierii Domnului?
Îmi aduc aminte de Deniile care se săvârșeau în Săptămâna Mare, de modul în care sărbătoream Joia Mare, Vinerea Mare – cu ocolit bisericii. Tot în Vinerea Mare, întotdeauna avea loc și curățarea bisericii, de către comunitate, era parte din pregătirea pentru sărbătoare, o pregătire care avea loc, iată, nu doar în interior, ci și în exterior. Înroșitul ouălor, pregătirile culinare, care și acestea ne duc spre a trăi și mai intens această sărbătoare.
Slujba Învierii, pe vremea când eram copil, avea loc dimineața, când se crăpa de ziuă, undeva în jur de ora 4:00 începea slujba, în sat. Vizual, îmi amintesc de ocolitul bisericii cu lumânările aprinse. Acea bucurie de care aveam parte împreună cu comunitatea din sat mi-a rămas întipărită în minte. Învierea nu era o sărbătoare doar a noastră, era împărtășită și cu cei de din lumea de dincolo, prin punerea de lumânări la mormintele acestora.
Ce îndemnuri aveți acum, de Paști, pentru comunitatea noastră?
I-aș îndemna pe oameni să se bucure de adevărata însemnătatea a Paștilor, Învierea Domnului, dar și de tradițiile care sunt în jurul acestei sărbători și, în primul rând, de întâlnirea cu cei din familie. Să ne luăm câteva momente de tihnă în lumea aceasta agitată, prea agitată. Toate tradițiile sunt îndemn la simplitate, la normalitate. Așadar, să ne bucurăm din plin și urez tuturor să aibă parte de Sărbătoarea Învierii cu pace și cu bucurie.
