Vaticanul a difuzat în această dimineață primele imagini cu trupul Papei Francisc, în ziua în care Congregația Cardinalilor va decide data funeraliilor suveranului pontif, informează Corriere della Sera.
Data funeraliilor va fi decisă astăzi de Congregația Cardinalilor, care s-a reunit la ora 9 locală (10:00, ora României).
Înmormântarea ar urma să aibă loc între a patra și a șasea zi de la moartea suveranului pontif.

Conclavul pentru alegerea următorului papă va începe între 5 și 10 mai.
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, a anunțat Vaticanul luni seara, conform agențiilor internaționale de presă.
„Decesul a fost confirmat prin înregistrare electrocardio-terapeutică”, se arată în document, semnat de directorul Departamentului de Sănătate și Igienă al Vaticanului, profesorul Andrea Arcangeli.

Certificatul, care a fost publicat de Vatican, spune că Papa, în vârstă de 88 de ani, a intrat în comă înainte de moartea sa luni dimineață.
Papa Francisc a murit luni, 21 aprilie, în lunea Paștelui.
SURSĂ FOTO: Facebook.com/Corriere della Sera