10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Adelina Bucur, caii şi bucuria de a învinge

Cele mai citite

Adelina Bucur a pierdut numărul diplomelor cştigate în echitaţie şi are deja titluri de vicecampioană şi campioană naţională, dar şi un titlu de vicecampioană balcanică. „Mi-aş dori ca fiecare elev să fie aşa de conştiincios ca Adelina. Este foarte serioasă, preia tot ce i se spune şi pune în practică cu dăruire. De aici apar şi rezultatele”, vorbeşte despre tânăra campioană, Ionel Bucur, antrenor şi sportiv de performanţă. Raluca Buduşan Caii sunt printre cele mai frumoase şi îndrăgite creaturi ale pământului. Simboluri ale puterii şi bogăţiei, mândri, eleganţi, inteligenţi, blânzi au fascinat încă de la începuturile lumii. Îi găsim creaţi de Poseidon din valurile mării, la trăsura de aur a lui Helios, alături de Selena, zeiţa Lunii şi sunt nelipsiţi din poveştile populare, mereu sprijin de nădejde pentru Făt-Frumos. Îi găsim întruchipaţi de Pegas sau de mirificii inorogi, puri şi magici. Adelina se bucură din plin de acest magnific animal, ba mai mult, legătura specială dintre ea şi cai aduce Sibiului performanţă. „Am avut norocul de a mă naşte alături de ei. Când am venit eu pe lume, caii făceau deja parte din familia noastră. Tatăl meu practică acest sport de la vârsta de 9 ani, devenind în timp, datorită rezultatelor „maestru al sportului”. El ne-a insuflat dragostea pentru cai, mie şi fratelui meu, Ionuţ. Mi-a fost hărăzit să trăiesc lângă un om pentru care caii sunt însăşi viaţa lui. Este un privilegiu”. De-a lungul anilor, Adelina a avut rezultate peste rezultate la concursurile din ţară şi din străinătate. La diplome nu mai poate ţine evidenţa, iar din finalele de campionate a strâns deja 7 medalii. Cele mai importante sunt titlul de vicecampioană balcanică la dresaj – categoria Juniori, vicecampioană naţională la dresaj – categoria Juniori şi campioană naţională la categoria Amatori, la sărituri peste obstacole din acest an. „Pentru fiecare titlu cştigat am muncit mult, atât eu cât şi caii, care mi-au dăruit încredere şi susţinere, când am avut nevoie. În acest sport nu eşti doar tu, ai alături un animal, care, pe parcurs, ajunge să îţi fie un adevărat prieten. Unul fără celălat nu se poate. Trebuie să existe o legătură şi o armonie între cal şi călăreţ, ca o simbioză”. Pentru mine caii sunt o parte din sufletul meu Adelina îşi doreşte mult să poată atrage cât mai mulţi oameni către acest sport. „Vreau să împărtăşesc ceea ce ştiu, şi această dragoste pentru cai copiilor şi persoanelor interesate să cunoască şi să pătrundă în această lume. Este un sport cu adevărat deosebit. Foarte puţini cunosc însă despre ce este vorba. Multora le este frică de cai, dar ei nu sunt periculoşi deloc”. Tânăra sportivă se antrenează între una şi patru ore pe zi, în funcţie de numărul de cai pe care îi încalecă, dar antrenamentele se pot prelungi. În ceea ce priveşte timpul petrecut alături de cai este „… de dimineaţa până seara”. Pentru Adelina performanţa înseamnă dăruire totală şi foarte multă muncă. Caii nu sunt singura pasiune a sportivei. Îi place foarte mult să şi danseze. „Mi-ar fi plăcut să fac dansuri de performanţă, dar am ales echitaţia”. Filmul preferat este War Horse, iar cartea „Secretul” de Rhonda Byrne se află în capul listei de lectură. În ceea ce priveşte societatea de astăzi, Adelina nu-şi doreşte decât ca oamenii să fie mai buni unii cu alţii, pentru că ea îi găseşte din ce în ce mai falşi şi mai egoişti. Nimic nu poate fi mai frumos decât legătura dintre om şi animalul său. Adelina o demonstrează nu numai prin performanţele pe care le au împreună, ci şi prin ceea ce crede despre cel alături de care triumfă. „Însuşi Dumnezeu când a creat calul l-a numit „Dumnezeul Animalelor”. A avut grijă să-l binecuvânteze, dăruindu-i o fărâmă din iubirea, din frumuseţea şi puterea Lui. Cunoscând calul, nu poţi decât să-l iubeşti. Pentru mine, caii sunt o parte din sufletul meu, parte din familia mea. Sunt fiinţe uimitor de inteligente, care îţi oferă dragoste necondiţionat şi creează o lume plină de neprevăzut şi de împliniri sufleteşti”.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect