A „terminat” cardul unei prietene. Sibian reținut de polițiști

spot_img
Cele mai citite

Luni, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Turnu Roșu.

Acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (25 de acte materiale).

„În fapt, tânărul este bănuit că, în perioada 6 – 15 octombrie 2024, ar fi efectuat fără drept mai multe operațiuni neautorizate de plată, folosindu-se de informațiile de securitate ale cardului bancar ce aparținea unei prietene.

Prin activitatea infracțională s-a creat un prejudiciu de 1.800 de lei.

În baza administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: 5 persoane implicate într-un accident la Șeica Mare. Salvatorii intervin de urgență

UPDATE: "Echipajele SAJ și ISU au transportat la UPU Sibiu două victime.-bărbat 34 de ani cu traumatism lombar și...

Știri pe același subiect