9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Echipamente de ultima generație la Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu

Cele mai citite

Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi dotat cu echipamente de ultima generație.

9,8 milioane lei este suma pe care Consiliul Județean Sibiu o va folosi în vederea dotării Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență.

Banii sunt acordați prin Programul Sănătate 2021 – 2027 al Uniunii Europene, iar 2% din valoarea investiției, respectiv 196.078,42 lei, reprezintă contribuția proprie a administrației județene.

Între echipamentele care urmează a fi achiziționate se află: videoendoscop (2 buc.), videogastroscop ( 2 buc.), videoduodenoscop (2 buc.), ecograf portabil (5 buc.), analizor automat de chimie și imunologie, ecografe pentru cabinetele de Obstetrică-ginecologie, Cardiologie, Medicină internă, Gastroenterologie și alte dotări necesare activității medicale.

Publicitate

În cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu funcționează 23 de cabinete medicale pentru specializările: Medicină internă, Cardiologie, ORL, Oftalmologie, Chirurgie generală/ chirurgie toracică, Obstetrică-ginecologie, Neurologie, Ortopedie și traumatologie, Dermatovenerologie, Hematologie, Endocrinologie, Urologie, Gastroenterologie, Nefrologie, Neurochirurgie, Recuperare, medicină fizică și balneologie, Chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, Alergologie și imunologie clinică, Chirurgie orală și maxilo-facială, Pneumologie, Psihiatrie, Chirurgie vasculară și Reumatologie.

Termenul-limită de realizare a investiției este 20 august 2026.

„La scurt timp după ce am semnat contractul de finanțare pentru ultima clădire medicală ce a mai rămas de modernizat în „Județean”, Pavilionul „Medicale”, cu o valoare de peste 84 de milioane de lei, o altă investiție vine să completeze dotările celei mai mari instituții de sănătate a județului: echipamente pentru cabinetele Ambulatoriului de specialitate.

Acestea oferă medicilor suportul tehnic pentru un act medical sigur și performant iar pacienților speranța unui diagnostic clar și a unui tratament corect”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Rezultate uluitoare: ce ar vota tinerii între 18 și 29 de ani la alegerile din România

Tinerii din România cu vârste între 18 și 29 de ani au opțiuni de vot total neașteptate, relevă datele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect