10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

După ani de muncă şi speranţe, deputatul de Sibiu Raluca Turcan îşi vede visul împlinit

Cele mai citite

Deputaţii au aprobat revenirea la indemnizaţia de creştere a copilului de peste 80% din salariu, aşa cum prevedea proiectul din 2008 al Ralucăi Turcan. Deputaţii au adoptat, în această săptămână, un proiect de lege care dă cale liberă majorării indemnizaţiei de creştere a copilului de la 75% la 85% din venitul net, începând cu 1 octombrie. Astfel, legea adoptată revine la propunerile din 2008 ale Ralucăi Turcan. De zece ani încoace, legislaţia privind indemnizaţia mamelor a suferit numeroase modificări, unele în rău, altele în bine, cum sunt cele adoptate acum de deputaţi. În trecut, lucrurile au stat astfel: în 2003 cuantumul era de 85% din media veniturilor pe 12 luni, numai că, începând cu 2004, indemnizaţia a fost scăzută, prin stabilirea ei la 85% din salariul mediu brut pe economie, respectiv 800 de lei, timp de doi ani. În 2008, deputatul de Sibiu Raluca Turcan şi alţi parlamentari, iniţiază, separat, propuneri privind stabilirea indemnizaţiei de creştere a copilului ca procent din salariu. Proiectul doamnei Turcan prevedea, pe lângă acest prinicpiu de bază, şi alte prevederi, precum acordarea unei indemnizaţii de creştere a copilului şi persoanelor care, deşi nu sunt salariate, urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior sau ale unei şcoli postliceale. Tot conform acelui proiect, se majora şi indemnizaţia în cazul în care mamele aveau gemeni, tripleţi sau mai mulţi copii. Astfel, în 2009, indemnizaţia se stabileşte la 85% din salariul mediu pe ultimele 12 luni dinainte de naştere, fără limita de plafon, timp de doi ani. Sub presiunea de reducere a cheltuielilor, în 2011, coaliţia guvernamentală este pe punctul de a reduce masiv indemnizaţia, dar la intervenţia Ralucăi Turcan şi a altor parlamentari, se reuşeşte diminuarea scăderii la 75% din venituri, dar nu mai mult de 3.400 de lei şi nu mai puţin de 600 de lei. Femeile care optau pentru a sta doi ani cu copilul primeau 75% din venituri, dar nu mai mult de 1.200 de lei. Mamele care aveau salarii mari puteau opta pentru acordarea a 75% din salariu, dar puteau primi această suma timp de numai un an, iar în al doilea se întoarceau la muncă şi primeau un stimulent de reinserţie de 500 de lei. Raluca Turcan ne-a declarat că este unul din cele mai fericite momente trăite în Parlament şi că pare să existe un consens la nivelul întregii clase politice cu privire la indemnizaţia acordată mamelor: „Este un vis care devine realitate şi sunt extrem de fericită. A fost un proiect de suflet în jurul căruia am fost unite mai multe mămici din Parlament. Cred cu tărie că statul trebuie să facă maximum de efort pentru copii, pentru mamele care le dau viaţă şi pentru persoanele în vârstă, care au o contribuţie foarte mare la creşterea şi educarea celor mici. Îmi doresc ca într-o zi, în România să nu mai existe generaţii de sacrificiu. Când vom ajunge în acel stadiu, putem spune că noi, ca ţară, am reuşit”, ne-a declarat Raluca Turcan. Ce prevede legea? Proiectul adoptat de Parlament prevede şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie. Noua legislaţie, care s-a bucurat de un sprijin transpartinic, prevede şi introducerea unei perioade flexibile pentru achitarea impozitelor şi taxelor locale. Astfel, verificarea plăţii impozitelor şi taxelor locale se va face doar în cazul familiilor şi persoanelor singure care au dreptul stabilit de cel puţin 6 luni, pentru evitarea oricărei discriminări şi excluderea de la această verificare a familiilor monoparentale. Stabilirea unei perioade de graţie de 60 de zile, pentru cei care nu şi-au achitat impozitele locale aferente anului precedent, timp în care pot achita această datorie şi astfel se poate evita suspendarea plăţii indemnizaţiei, aşa cum s-a decis prin OUG 124/2011. Acordarea sumei suplimentare de 600 lei, pe perioada suprapunerii cazurilor în care persoana se află cu un copil în perioada de concediu şi indemnizaţie în baza OUG nr.148/2005 şi naşte/adoptă/ia în plasament sau tutelă un copil, în baza OUG nr.111/2010. Această reglementare va avea efecte doar pentru situaţiile aflate în plată sau pentru cele care se vor produce după adoptarea legii. Legea mai prevede asigurarea posibilităţii pentru persoana singură care are în întreţinere un copil cu dizabilitate gravă de a beneficia simultan atât de indemnizaţia lunară sau de sprijinul lunar acordate în baza art. 31 şi 32 din OUG nr.111/2010, cât şi de indemnizaţia lunară de însoţitor (în locul asistentului personal) reglementată la art. 42 din Legea nr. 448/2006. Mira Popescu (P)

spot_img
Ultimele știri

Surse: PSD se retrage de la guvernare: miniștrii social-democrați își depun demisiile în bloc în următoarele ore

Partidul Social Democrat (PSD) se pregătește să facă un pas decisiv în scena politică, urmând să își retragă toți...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect