A treia zi, aceeaşi poveste la Cupa Davis. Elevii pregătiţi de Andrei Pavel au câştigat şi meciurile de astăzi, iar rezultatul final dintre România şi Israel în competiţia pe echipe a fost de 5 la 0 pentru tricolori. Cu puţine ore în urmă, Adrian Ungur şi Marius Copil şi-au îmbunătăţit performanţele în tricoul primei reprezentative. Ungur a arătat încă o dată de ce este tenismenul numărul I al nostru în proba de simplu. El l-a învins pe Edan Leshem, scor 6-4, 6-2. În ultimul joc oficial al disputei, Marius Copil a trecut cu scorul de 7-6, 6-3 de Bar Botzer. „Maşina de aşi” din Arad, a propulsat din nou mingea cu viteze incredibile şi imposibil de stopat de adversarul său. El şi-a menţinut palmaresul intact la Sibiu, ajungând la trei victorii din tot atâtea posibile în Cupa Davis. În turul II al grupei Euro-Africane, România va întâlni Slovacia. Partida va avea loc în perioada 17-19 iulie, pe terenul românilor.








