Profesoara Alina Mungiu-Pippidi crede că transparența, interzicerea plăților în numerar și eliminarea privilegiilor sunt esențiale pentru o reformă reală.
Reforma anunțată de premierul Ilie Bolojan este „indispensabilă pe termen scurt”, dar fără măsuri structurale, „nu servește la mare lucru pe termen lung”, avertizează politologul Alina Mungiu-Pippidi într-un articol de opinie publicat pe HotNews.
Ea compară situația cu a unui bețiv salvat de sub roțile unei mașini, dar care are nevoie de dezalcoolizare pentru a-și schimba cu adevărat viața.
În viziunea sa, statul român are nevoie de o detoxifiere profundă, nu doar de măsuri punctuale.
„Nu există stat performant fără economie la suprafață”, afirmă categoric autoarea.
Ea susține că folosirea pe scară largă a banilor lichizi alimentează opacitatea fiscală și evaziunea, subminând capacitatea statului de a colecta venituri și de a asigura tratament egal între contribuabili.
Soluția propusă? Interzicerea plăților în cash, dotarea tuturor contribuabililor cu POS-uri, iar taxarea să fie automată.
„Contabilitatea s-a digitalizat, avem e-invoice, de acum putem raționaliza statul perfect. Dacă vrem”, spune Mungiu-Pippidi, sugerând că voința politică este principalul obstacol.
„Listele de datornici la taxe, atât din sectorul public cât și privat, trebuie să fie publice. Gap-ul TVA nu este o gaură neagră, ci o listă de nume pe care statul o are și nu o publică”, susține Mungiu-Pippidi. Ea cere publicarea datelor privind încasările, restanțele, rambursările și salariile din companiile de stat.
Alina Mungiu-Pippidi nu neagă utilitatea unor măsuri din pachetul fiscal anunțat de guvernul Bolojan, dar avertizează că, fără o schimbare profundă de paradigmă, acestea vor avea efecte doar pe termen scurt.
„Să nu ne iluzionăm că vom face reformă doar tăind niște fonduri sau aducând niște taxe la un nivel mai corect.
Fără transparență, fără interzicerea banilor lichizi și fără eliminarea privilegiilor fiscale, tot ce facem e să tragem bețivul de pe șosea și să-l lăsăm să meargă mai departe clătinându-se”, mai scrie Alina Mungiu Pippidi.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




