29.2 C
Sibiu
marți, iulie 22, 2025

FOTO/VIDEO: Un șofer a blocat intenționat circulația pe A1 și a fluturat steagul României

Cele mai citite

Un șofer a blocat intenționat circulația pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București după ce a oprit tirul de-a latul șoselei.

Acesta s-a urcat pe cabină și a fluturat steagul României. Jandarmeria avertizează că pe rețelele sociale “există un grup restrâns de persoane” care instigă la blocarea drumurilor.

Circulația a fost blocată la kilometrul 19 al Autostrăzii A1 pe sensul Pitești – București, în apropiere de ieșirea către Autostrada A0, unde două tiruri au blocat benzile de rulare, în semn de protest.

Unul dintre șoferi s-a suit pe cabină și a fluturat un steag al României. Temporar, traficul a fost deviat de la kilometrul 23, către localitatea Bolintin Deal.

Circulația a fost reluată după aproximativ 15 minute, după ce cele două autotrenuri ai căror conducători auto au fost implicați într-o manifestație de protest au fost extrase pe banda de urgență, iar forțele de ordine urmează să dispună măsuri de sancționare.

Jandarmeria avertizează că pe rețelele sociale “există un grup restrâns de persoane care instigă la blocarea cu autovehicule sau alte obstacole a căilor de acces din jurul Municipiului București”.

“Subliniem faptul că împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, în conformitate cu prevederile art. 339 din Codul Penal al României.

Totodată, instigarea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, în conformitate cu prevederile art. 368 din același act normativ”, precizează Jandarmeria București, citată de G4Media.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Mai puțin de jumătate dintre profesorii sibieni au trecut examenul de Titularizare

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect