7.9 C
Sibiu
joi, octombrie 2, 2025

VIDEO. Inundațiile de la Cisnădioara și Cisnădie. 23 de case și 8 autoturisme afectate

Cele mai citite

Inundațiile puternice care s-au abătut asupra localității Cisnădioara au afectat 23 de case din zonă, plus încă două din orașul Cisnădie. Totodată, 8 autoturisme au suferit pagube din cauza cantității mari de apă și noroi care le-au măturat în drum.

De o jumătate de secol, localitatea Cisnădioara nu a mai trăit asemenea inundații de proporții. În această perioadă, locuitorii mai vechi din Cisnădioara chiar vorbeau că s-au împlinit 50 de ani de la ultima mare inundație, din 29 iunie 1975 și erau îngrijorați în privința unei noi calamități.

Din păcate, premoniția lor s-a adeverit. Mulțumirea oamenilor, dacă poate fi vorba despre așa ceva, este faptul că nu s-au produse victime. De altfel, oamenii nici nu aduc critici severe autorităților în domeniu, având în vedere urgia care s-a abătut asupra localității: circa 45 de minute apa și aluviunile au iesit din albia râului și s-a revărsat pe drum și în casele oamenilor. Timp de două ore cantitatea de apă a fost extrem de însemnată, în vreme ce trei ore ploaia a căzut neîncetat, potrivit relatărilor.   

Locuitorii afectați pot solicita daune

Primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan, împreună cu reprezentanții instituțiilor publice responsabile au evaluat pagubele fizice produse în urma inundațiilor, dar nu s-a realizat încă și o evaluare financiară a efectelor produse de inundații. Potrivit acestuia, oamenii din Cisnădioara pot solicita plata unor despăgubiri pentru daunele provocate în gospodării și zonele adiacente, în urma cererilor ce vor fi trimise către Inspectoratul pentru situații de urgență din Capitală.

„A fost o urgie extrem de puternică, în urma căreia au fost inundate subsolurile și curțile a 25 de case. Noi am intervenit imediat pentru degajarea apei, înlăturarea aluviunilor aduse de torenți și a vegetației. Nu poți preveni așa ceva, având în vedere cantitatea mare de apă care a căzut, aluviunile care au fost aduse de pe Valea Argintului și rapiditatea cu care s-au inundat casele. Noi, Primăria Cisnădie, îi sprijinim pe locuitorii din Cisnădioara în ceea ce privește solicitarea de despăgubiri din partea autorităților centrale. În acest moment, au scos apa și nămolul din subsolurile și curțile caselor și golim fântânile pentru a le readuce la starea normală”, ne-a declarat Mircea Orlățan, primarul orașului Cisnădie.

Aproape 200 de metri din drumul principal a avut de suferit

Rețeaua de apă și canalizare a localității este funcțională și nu a avut suferit daune majore. De altfel, în acestă vara aceasta era preconizată pentru a deveni funcțională, în condițiile în care operatorul regional Apă-Canal a și realizat o parte din teste. Pe lângă pagubele înregistrate de locuitori, o altă problemă majoră este deplasarea zidului de sprijin amenajat pentru cursul albiei Valea Argintului. Acesta s-a deplasat destul de mult în unele zone, iar pământul din unele zone s-a prăbușit pe marginea drumului. În total, aproape 200 de metri din drumul principal a avut de suferit. Cele mai multe probleme s-au produs în zona Șalond.

Totodată, rețeaua de gaz metan, cea electrică și celelalte utilități au fost restabilite, după ce inițial sâmbătă o conductă de gaz s-a rupt.

Ce este de făcut în viitor?

În urma inundațiilor și analizând pagubele fizice produse, s-a desprins un proiect de maximă necesitate pentru viitor. Astfel, trebuie realizat și finanțat un proiect pentru amenajarea unui zid de protecție împotriva calamităților pe o distanță de 2 km, astfel încât situația să nu se mai repete. Proiectul va fi gestionat de Apele Române, cu sprijinul Primăriei Cisnădie.

În perioada următoare se va realiza proiectul ce va fi depus apoi spre finanțare la Guvern. Ideea realizării acestui zid a apărut în 2007, însă autoritățile au tergiversat situația, motivând lipsa finanțării. Totodată, amenajarea Văii Argintului va deveni o prioritate în condițiile în care în abia râului au crescut copaci de-a dreptul, care deocamdată nu se știe dacă au avut un impact major în producerea calamității.

Ultima sesizare venită pe adresa Primăriei Cisnădie pentru decolmatarea râului din partea Apelor Române a venit în urmă cu câteva luni, însă cu toate eforturile depuse de edil, cantitățile mari de apă căzute, sâmbătă, s-au ridicat peste lucrările de decolmatare efectuate până acum în zonă.

Poziția Sistemului de Gospodărire a apelor Sibiu

„Ca urmare a evenimentelor hidrometeorologice din 26.07.2025 de pe raza Unității Administrativ-Teritoriale (UAT) Cisnădie, vă informăm că, în data de 28.07.2025, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu au intervenit în teren cu utilaje specifice — buldoexcavator și autobasculantă — și formații de lucru specializate. Lucrările vizează stabilizarea apărării de mal pe o lungime de 25 metri liniari (ml), în zona afectată. Intervenția constă în depunerea de anrocamente agabaritice (blocuri mari de piatră) la baza malului erodat, pentru consolidarea și protecția acestuia împotriva eroziunii ulterioare.

Totodată, se acționează pentru îndepărtarea arborilor doborâți și a altor obstacole din albia Râului Cisnădie, în vederea restabilirii secțiunii de scurgere a apei. Până vineri, echipele vor fi în teren să sprijine UAT Cisnădie. Totodată, am luat legătura cu cei de la Silvicultură, să vină să sprijine îndepărtarea arborilor crescuți în albie, între zidurile de sprijin. De asemenea, am luat legătura cu cei de la Electrica să vină să acorde asistență, din simplul motiv că firele de curent trec printre crengile arborilor din albie. Totodată. să vină să facă lucrările de stabilizare a stâlpilor”, ne-a transmis Inginer-Șef Nicolae Sebastian Forir, din partea SGA Sibiu.
SGA Sibiu lucrează la procesul verbal de inventariere a calamității, cu privire la lucrările hidrotehnice afectate. Acest proces verbal va fi anex la raportul de sinteză realizat de comisia de evaluare pagube, comisie stabilită prin Ordin de Prefect.

Totodată, SGA reamintește tuturor UAT-urilor că au datoria, conform legislației în vigoare, să igienizeze cursurile de apă aflate în intravilan și să îndepărteze orice obstacol din albie, care poate duce la blocarea curgerii apei în caz de ape mari.

Credit foto: Gabriel Tischer

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Doi șoferi nu au oprit la semnalele polițiștilor. Urmăriri pe șoselele din județul Sibiu

Polițiștii sibieni au fost nevoiți să urmărească doi șoferi care nu au oprit la semnalele lor, în Mediaș și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect