7.9 C
Sibiu
joi, octombrie 2, 2025

Important de la Primăria Sibiu despre întârzierile la emiterea cărților electronice de identitate

Cele mai citite

Având în vedere întârzierile înregistrate la preluarea documentelor pentru cărțile electronice de identitate și la emiterea acestora, Primăria Sibiu a transmis, vineri, mai multe clarificări.

„Serviciul de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Sibiu a început emiterea cărților de identitate electronice din data de 29 mai 2025. Având experiența acestor 2 luni de activitate pe noul format de carte de identitate, transmitem cetățenilor aceste informații utile:

Programarea pentru obținerea cărții de identitate electronice se face EXCLUSIV prin intermediul portalului gestionat direct de Ministerul Afacerilor Interne – hub.mai.gov.ro.

Pe site-ul sibiu.ro, se mai pot face doar programări pentru cartea de identitate provizorie, cartea de identitate simplă și pentru înscrierea reședinței (flotant).

Prin urmare, faptul că programările se fac la distanță de peste 30 de zile de la momentul accesării nu este imputabil și nici nu poate fi soluționat de Serviciul Evidența Persoanelor Sibiu.

Dacă anterior introducerii cărții electronice de identitate, Serviciul de Evidența Persoanelor Sibiu făcea direct programările pe site-ul sibiu.ro pentru obținerea cărții de identitate de tip vechi, reușindu-se programarea a aproximativ 100 persoane/zi, în prezent, portalul Ministerului Afacerilor Interne permite programarea a maxim 42 de persoane/zi.

Aceasta pentru că procedura de preluare a documentelor s-a modificat, fiind necesară scanarea documentelor și încărcarea lor în dosarul electronic, precum și preluarea semnăturii electronice și a amprentelor, ceea ce duce la creșterea timpului rezervat unei solicitări.

Prin urmare, de aici rezultă întârzieri în programarea pentru prezentarea la ghișeu, Serviciul Evidența Persoanelor neavând posibilitatea suplimentării intervalelor orare existente în programul informatic pe care nu îl gestionează.

La acestea se adaugă faptul că în perioada sezonului estival, odată cu perioada vacanțelor și revenirea în țară a cetățenilor români din diaspora, volumul de cereri pentru eliberarea cărților de identitate este mai mare în fiecare an.

Măsurile luate pentru atenuarea acestei situații:

-Direcția Generală de Evidență a Persoanelor București a informat Serviciul Evidența Persoanelor Sibiu printr-o adresă transmisă în 31 iulie 2025, că din 1 august 2025 se inițiază un proiect pilot prin care, la nivelul întregii țări, devine posibilă preluarea documentelor pentru eliberarea cărții electronice de identitate de către orice Serviciu de Evidență a Persoanelor din România, indiferent de domiciliul persoanei care solicită o nouă carte de identitate.

Prin urmare, în cazul în care, spre exemplu, Serviciul specializat din localitatea de domiciliu este foarte aglomerat, cetățenii pot opta să îl depună într-o localitate învecinată, unde pot face programare la o dată mai apropiată.

În acest caz însă, termenul de eliberare se prelungește cu 10 zile lucrătoare față de cel obișnuit.

Menționăm că această posibilitate NU este disponibilă în cazul cărții de identitate simplă, a cărții de identitate provizorie și nici pentru flotant, ci doar pentru cartea electronică de identitate.

-Începând cu 25 august, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor București va suplimenta în programul electronic numărul de programări zilnice.

Astfel, de la acea dată, în loc de 42 de persoane se pot programa pentru depunerea documentelor 52 persoane.

De asemenea, în contextul în care, de la 1 august, cartea veche de identitate nu se va mai emite, ghișeul din cadrul Serviciului Evidenței Persoanelor Sibiu dedicat acesteia se va transforma într-un nou ghișeu pentru cartea electronică de identitate, ceea ce înseamnă că numărul de programări va crește de la 1 septembrie la 75/zi.

-Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor București a instituit prioritatea la programare pentru următoarele cazuri:

-În cazul în care cartea de identitate urmează să expire în următoarele 60 de zile

-În cazul împlinirii vârstei de 14 ani de către cel care solicită cartea de identitate în următoarele 30 de zile.

-În această perioadă aglomerată, în cadrul Serviciului de Evidență a Persoanelor s-au sistat toate concediile de odihnă, astfel încât se lucrează la capacitate maximă.

Cererile pentru cărțile electronice și simple de identitate sunt preluate la 3 ghișee , al 4-lea ghișeu fiind rezervat preluării documentelor pentru cărțile de identitate provizorii și reședințe (flotant). Alte 2 ghișee sunt dedicate exclusiv eliberării de cărți de identitate.

-O altă posibilă soluție pentru evitarea acestor situații, ar fi prezentarea din timp la ghișeu pentru obținerea unei noi cărți de identitate. Legislația precizează că se poate solicita o nouă carte de identitate cu 180 de zile înainte ca cea existentă să expire.

Prin urmare, recomandăm cetățenilor să facă demersurile de înnoire cât mai din timp.

În ceea ce privește eliberarea cărților de identitate electronice, precizăm că acestea nu sunt produse de Serviciul Evidența Persoanei Sibiu, ci, se produc la nivel național de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, termenul de emitere a acestora fiind între 7 și 10 zile de la preluarea cererii.

Cetățenii sunt înștiințați prin email despre momentul în care cartea electronică de identitate solicitată a intrat în lucru.

Din acel moment, după confecționarea la București, aceasta este trimisă la Biroul Județean de Administrare a Bazelor de Date Sibiu pentru a fi validată și de abia apoi ajunge la Serviciul Evidența Persoanei Sibiu pentru a fi ridicată de către cetățean.

Din acest motiv, recomandăm cetățenilor sa se prezinte la sediul Serviciului public menționat pentru ridicarea cărții de identitate doar după 48 de ore de la primirea e-mailului de confirmare a confecționării cărții electronice, pentru a fi siguri că documentul poate fi ridicat”, a transmis municipalitatea sibiană.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Cu mâncarea ce a avut? O sibiancă și-a amenințat mama și a aruncat cu alimente în fereastra locuinței

O sibiancă în vârstă de 22 de ani și-a amenințat mama pe internet și a aruncat cu alimente în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect