27.9 C
Sibiu
joi, august 21, 2025

Primăria Sibiu nu mai are bani pentru înregistrarea cadastrală gratuită a imobilelor din zona Viile Sibiului – Veteranii de Război

Cele mai citite

În cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, inițiat și finanțat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și desfășurat etapizat, pe sectoare, cetățenii beneficiază de înregistrare gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Primăria Municipiului Sibiu gestionează acest program pe plan local, în baza unor contracte de finanțare semnate cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu (OCPI). Astfel, municipalitatea a contractat o firmă specializată – S.C. Topo Land GIS S.R.L – pentru elaborarea documentațiilor cadastrale necesare pentru înregistrare și, împreună cu aceasta, preia documentele de la proprietarii acestor imobile terenuri.

În cadrul finanțării nr. IX din acest Program Național, apelul a fost adresat cetățenilor care dețin imobile-terenuri în sectoarele cadastrale cu nr. 2,5,6,7,8 și 9. Până în prezent au fost realizate documentațiile tehnice pentru sectoare cu nr. 5,6,7,8 și 9, acestea fiind deja afișate spre verificare la avizierul Primăriei Sibiu.

„Având în vedere faptul că prin serviciile prestate pentru sectoarele 5, 6, 7, 8 și 9 sumele disponibile în cadrul contractului încheiat cu S.C. Topo Land GIS S.R.L s-au epuizat, este necesară amânarea înregistrării cadastrale a imobilelor din sectorul nr. 2, situat în zona dintre cartierele Viile Sibiului și Veteranii de Război. Îi asigurăm pe cetățenii interesați că aceste proprietăți vor fi incluse în următorul contract de finanțare pe care Primăria Sibiu îl va încheia până la finalul acestui an cu OCPI”, a transmis Primăria Sibiu.

Totodată, Primăria Sibiu menționează că va reveni cu un anunț în momentul în care va fi încheiat noul contract de finanțare, precum și noul contract de prestări servicii pentru înregistrarea cadastrală a imobilelor.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Comunicat de presă ”Dezvoltarea societății MIND ANATOMY SRL prin investiții în servicii pentru sănătate”

“Dezvoltarea societății MIND ANATOMY SRL prin investiții în servicii pentru sănătate”Scopul proiectului:Realizarea unei investiții inițiale privind înființarea unei noi...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect