Dacă ești patron de cafenea, restaurant sau bar în Sibiu, e imposibil să nu fi auzit de OG 99/2000 – celebra ordonanță (de pe vremea internetului cu dial up și a faxului) care, în teorie, reglementează activitățile comerciale, iar în practică a devenit biciul cu care Primăria și Poliția Locală îți bat obrazul atunci când „îndrăznești” să vinzi o cafea fără să ai la dosar o schimbare de destinație cu ștampilă, semnătură și, preferabil, binecuvântare de la toată administrația locală.
Problema e simplă: legea cere ca spațiul unde desfășori activitatea să aibă destinația de alimentație publică. Dacă ai cumpărat un apartament la parter, l-ai amenajat frumos în bistro și crezi că lucrurile se opresc aici, te înșeli. Fără „schimbarea de destinație” făcută prin autorizație de construire și aprobată prin hotărâre de consiliu, riști să te trezești cu proces-verbal, amendă usturătoare și, colac peste pupăză, confiscarea încasărilor. Da, exact așa: tot ce ai vândut într-o seară plină de turiști poate ajunge „venit ilicit” pentru că nu ai bifat formalismul administrativ.
Și acum partea bună: există portițe. Pentru că, în realitate, OG 99/2000 nu poate funcționa în vid. Ea trebuie interpretată împreună cu Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții și cu Legea 230/2007 a asociațiilor de proprietari. În traducere liberă, dacă ai un spațiu unde funcțiunea comercială este tolerată de asociația de proprietari și nu faci lucrări de modificare structurală, schimbarea de destinație nu poate fi impusă retroactiv. În plus, jurisprudența recentă a instanțelor arată că lipsa schimbării de destinație nu echivalează automat cu o încălcare a OG 99/2000, atâta timp cât spațiul are acces separat și nu încalcă drepturile vecinilor.
Pe scurt: dacă ai fost amendat, ai două arme. Prima: contestă procesul-verbal, invocând lipsa proporționalității sancțiunii și faptul că legea specială (Legea 50/1991) are prioritate în materie de autorizare urbanistică. A doua: arată că încasările nu pot fi confiscate decât dacă dovedesc că provin dintr-o faptă penală sau contravențională certă – iar simpla lipsă a unei hârtii nu face dintr-un cappuccino un act ilicit.
De altfel, Curtea Constituțională a subliniat în mai multe decizii că principiul securității juridice obligă autoritățile să nu transforme regulile administrative într-un mecanism de sugrumare a inițiativei economice. Iar în Sibiu, unde HoReCa abia respiră după pandemie și restricții, nu poți cere antreprenorilor să trăiască doar din ștampile și aprobări.
Concluzia?
OG 99/2000 nu este un bau-bau, ci doar un instrument folosit uneori excesiv de autorități. Dacă știi legea, poți să te aperi și să îți continui activitatea fără să plătești tribut la fiecare colț de stradă. Nu e ușor, dar e posibil. Și, între noi fie vorba, mai bine lupți în instanță decât să lași Primăria să îți confiște visul de a servi un espresso pe Bălcescu doar pentru că „nu ai schimbarea de destinație”.
Și aici vine ironia supremă: în Sibiu, unde se bate monedă pe turism și HoReCa, cel mai mare dușman al antreprenorului nu este concurența, ci hârtiile birocratice.
Avocat Alexandru Zavatin, Baroul Sibiu
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
