În perioada 21-28 august 2025, lucrători ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatriculări Vehicule Sibiu, au desfășurat 2 activități de educație pentru promovarea integrității. Acestea s-au adresat candidaților prezenți la sediul SPCRPCIV Sibiu pentru susținerea probei teoretice, în vederea obținerii permisului de conducere.
Actvitățile au avut în vedere obiectivele stabilite în cadrul Strategiei Naționale anticorupție pentru perioada 2021-2025, vizând reducerea impactului corupţiei asupra cetăţenilor, prin creșterea gradului de educație anticorupție, cu accent pe drepturile acestora în relația cu autoritățile și instituțiile publice.
Cu această ocazie, au fost distribuite materiale preventive cu mesajul campaniei, desfășurată la nivel național, „E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”.

Unde pot fi sesizate faptele de corupție
La nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Sibiu. Cetățenii au posibilitatea de a sesiza faptele de corupție aflate în competența de cercetare a D.G.A. la numerele de telefon 0269/208322, 0269/208183, la adresa de e-mail [email protected] sau direct la sediul Serviciului Județean Anticorupție Sibiu, din municipiul Sibiu, str. Ștefan cel Mare, nr.193, județul Sibiu.
De asemenea, la nivelul Direcției Generale Anticorupție, faptele de corupție pot fi sesizate, prin apelare gratuită, la Call-center anticorupţie 0800.806.806.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




