„Ve-ci-na! Ve-ci-na! Ve-ci-na!” O galerie de tineri în tricouri galbene au intrat într-o sală de la Cinegold. Înarmați cu un megafon, tobe și glasuri stridende, voluntarii au strigat mai multe lozinci, ca: ,,Vecina-regina aduce disciplina!”
Acesta a fost „preludiul” lansării filmului „Vecina”, ce s-a desfășurat weekendul trecut, la Sibiu. După vizionarea creației cinematografice, nume precum Mircea Bravo, Cristian Ilișuan, Eugene Buică, Cătălin Herlo, Oana Zara, Adrian Cucu și Ioana Maria Repciuc au stat în fața publicului sibian la finalul filmului. Iar în spatele acestuia s-a aflat Bunica de la Chinteni. „Ea e mai sus, ne spune ce e bine și ce e rău!”, a spus mai în glumă, mai în serios, Mircea Bravo.
„Ați învins!”
O sală plină, oameni de toate vârstele așteaptă răbdători să-i vadă pe protagoniștii filmului. Și urcă pe scenă. Cel care începe discuția este Mircea Bravo, care se remarcă prin energia lui caracteristică: „Pentru mine, cred că printre cele mai tari lucruri în viață este să te aduni cu un grup de oameni, pe care nu-i cunoști, și să râdeți împreună. Mi se pare un lucru fain că ați învins, care este tot mai contagios. Dai un film la televizor, te duci la baie, pui pe pauză. Dar când vii aici îți asumi. Mi se pare că în orice film în care investești primești și răsplată. Și voi ați primit, prin faptul că v-ați bucurat. Vă mulțumesc!”

„El a suferit ca să râdeți voi astăzi”
Următorul care ia cuvântul este regizorul Cristian Ilișuan, care pune puțin accent pe poveste. „Povestea acestui film are o sămânță reală. Mircea a trăit zece ani sub vecina lui (se aud râsete în sală) și toate aceste întâmplări l-au marcat teribil. Acum privește în jos, traumele nu au trecut, dar el a suferit ca să râdeți voi astăzi. Mulțumim că ați venit și ați plătit bilet. Unii așteaptă să vadă ce zice lumea, se uită pe note și apoi aleg să vină. La acest film am băgat tot ce am avut mai bun în primele trei filme. Meritul îl are și coregizorul Eugene Buică, cel care a condimentat niște tehnică de comedie americană peste umor ardelenesc. Cred că a ieșit ceva bine”, spune regizorul.
,,La Sibiu, mi-am întâlnit marea dragoste”
„Bunăăăă searaaa, Sibiuuu!”, răsună în toată sala. Oana Zara ia microfonul și se adresează publicului: „Vreau să știu dacă a venit azi cineva cu vecinii?” Din public se văd mai multe mâini ridicate. Actrița scoate niște ciocolată și merge să le ofere fanilor. „Țuică nu aveți?”, se aude un glas din public. Mulțimea pare binedispusă. După ce împarte Oana ciocolata, revine pe scenă și întreabă: „Aveți vreo Doina în bloc?” „Da, dar e bărbat!”, spune cineva. Iarăși râsete. „Să o aduceți la film, poate își va schimba comportamentul”, spune artista, după care face o pauză și continuă: „Vreau să spun ceva special pentru Cucu (n.r. care e sibian). Eu aici, la Sibiu, mi-am întâlnit marea dragoste cu care sunt împreună de zece ani. Pentru mine, Sibiul, este foarte special. Sala pufnește într-un hohot de râs. „Nu, nu, Cucu nu e iubitul meu!”, se scuză zâmbind Oana.

„Până acum, Sibiul e orașul meu preferat!”
Cătălin Herlo spune și el câteva cuvinte: „Bine ați venit la filmul cum să înghesui Hollywoodul în Mircea Bravo. Sper că v-a plăcut, eu voi veni sigur și la anul, fie că joc, fie că nu.
Apoi urmează Ioana Maria Repciuc: „Până acum, Sibiul e orașul meu preferat!” Se aude o voce de pe scenă. „Da, asta am zis și eu aseară. Păi, până acum Sibiul e orașul meu preferat. Am avut o primire frumoasă”, se scuză actrița.
„Bună seara, Galați, vă simteți bine?”
A venit rândul lui Adrian Cucu să vorbească. Toată sala muțește. „Bună seara, Galați, vă simteți bine?”, răsună glasul lui Cucu în toată sala. Râsete peste tot. Continuă pe tonul său zeflemitor, caracteristic de simpatic: „Poanta era că dacă Oana Zara s-a pupat pentru prima oară la Sibiu, eu m-am născut prima oară aici la Sibiu. Sper să mă revedeți și pe mine la anul, deși s-ar putea să nu, că o să fie Cătălin (se referă la Cătălin Herlo). M-am simțit foarte bine la Mircea, e al patrulea film. (Aici începe să se vaite) Dar de fapt nu-i suport…, e atât de greu să lucrezi cu ei…”. Aici intervine Mircea: „Lui Cucu îi place tare mult Sibiul și mereu ne povestește cu drag de acest oraș”. Dar Cucu i-o taie scurt: „Da, de asta am și plecat de aici!”. „Zi-mi ce-ți place cel mai mult la Sibiu?”, mai încercă Mircea Bravo. „Că am plecat, Clujul!”, o spune tăios, dar cu o doză de umor, Adrian Cucu.

„Să faceți bine să tăceți!”
Deodată, un glas mustrător, parcă venit din cer, se aude din spatele spectatorilor. „Să faceți bine să tăceți!”, tună Bunica din Chinteni. Liniște prin sală. „Atâtea ați vorovit! Tăt de dăuă ori o vorbă“.” Cucu, Cucule, bagă de samă, că e aci maică-ta în sală, și te rog frumos. (Aici i se adresează mamei lui Cucu.) L-ai născut, l-ai crescut, i-ai dat educație, dar sare calul. Așa că bagă de seamă (revine la Cucu) că ni, vin cu făcălețul. Vin cu făcălețul la tine și va fi vai de saptele tău. Apoi îi va fi la mă-ta rușine de tine”, spune pe un ton mustrător bunica. „Nu era film western?”, se scuză Cucu. Dar Bunica i-o retează dintr-o dată: „No, no”. „Scuze!”, spune rapid actorul.
Bunica îl lasă pe Cucu și i se adresează publicului: „Dragi mei, vă iubesc!” „Și noi”, răsună glasuri de copii din sală. Filmul este plus 15, dar pe scaune sunt și copii sub vârsta recomandată. „Cucu, nu pot coborî atâtea scări, că sunt tânără și mă-nchedec, așa că numai de sus”, îl mai dojenește odată bunica și revine la public: „Iertați. V-o plăcut? La anu, să le bag în coastă sucitorul ca să facă al cincilea film? (Daaaa…, răsună iar sala). Și nu mi-l tăt aduceți în față pe Mircea. Apăi cum îl sfădiș, așa cum e el, e așa și în realitate. Uită-l așa e în realitate, bestial de bun și de treabă, și de respectuos. Că dacă n-ar fi, eu nu mi-aș mânca nervii cu ei…”
Despre filmul „Vecina”
Sinopsisul filmului sună așa: „Viața unor vecini de bloc e dată peste cap în momentul în care o domnișoară de 55 de ani (Doina) se mută lângă ei. Doina e o procesomană maniacă ce pretinde liniște totală în bloc. Lucrurile se precipită în momentul în care vecinii contraatacă”.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Citește și: EXCLUSIV Tanti Lenuța de la Chinteni, bunica lui Mircea Bravo, se confesează pentru Sibiu 100% – Sibiu 100
Adrian Cucu: ”Sunt o specie rară, care se scaldă într-o bipolaritate de bun augur” – Sibiu 100