7.9 C
Sibiu
marți, octombrie 14, 2025

Adrian Bibu: „Oradea lingea asfaltul de sărăcie”

Cele mai citite

80 de funcționari publici din raioanele Dondușeni, Criuleni, Florești, Soroca și Strășeni au fost instruiți în atragerea și gestionarea fondurilor nerambursabile. Practic, tot ceea ce înseamnă un proiect de la accesare și până la implementare, ca urmare a unui demers gestionat de Consiliu Județean Sibiu.

Proiectul, intitulat „Pod peste Prut – Personal instruit pentru un viitor mai bun”, a avut ca obiectiv principal creșterea competențelor profesionale ale funcționarilor publici din Republica Moldova.

Valoarea totală a proiectului „Pod peste Prut” este de 420.000 de lei, din care 400.000 de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, iar 20.000 de lei constituie cofinanțarea asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Sibiu.

„Îmi place de fiecare dată să îl citez pe Ilie Bolojan, care mi-a spus că, fără fonduri europene, Oradea lingea asfaltul de sărăcie. Iată că și noi, Sibiul, datorită fondurilor europene, ca județ, am fost lider în Regiunea Centru în perioada 2014-2020. Am reușit să atragem aceste fonduri europene.

Astăzi, în ceea ce privește salariul mediu în Sibiu, suntem între primele patru județe la nivel național, pentru că, prin atragerea acestor fonduri europene, am reușit să ne dezvoltăm și să putem aduce plus valoare județului. E important să ai lideri buni, lideri europeni care să aibă o viziune bună, dorința de a implementa lucruri”, afirmă Adrian Bibu, administratorul public al județului.

Acesta a scos în evidență activitatea Consiliului Județean: „În anul 2025 bugetul Consiliului Județean Sibiu este de aproape 115 milioane de euro. Din aceste 115 milioane de euro, 52% merg către zona de investiții. Din acestea, mai mult de jumătate, 12 milioane de euro, sunt bugetul nostru propriu și 48 de milioane sunt fonduri atrase. Doar Aeroportul Sibiu a costat 65 de milioane de euro, ceea ce înseamnă cu aproximație șase ani de buget propriu al Consiliului Județean”, a mai spus Adrian Bibu, la finalul proiectului.

Care sunt impresiile oaspeților moldoveni

Funcționarii publici din cele 5 raioane din Republica Moldova și-au exprimat opiniile în legătură cu experiența trăită în cadrul programului de instruire. „Am venit din Dondușeni 16 persoane, din diferite domenii, cultură, educație, asociații obștești, cu o dorință arzătoare de a învăța lucruri frumoase. Nu am participat la astfel de cursuri în Republica Moldova, iar acesta de la Sibiu a fost unul de bun augur”, a spus Alina Pcela, Consiliul Raional Dondușeni.

Reprezentantul raionului Strășeni, Natalia Zarea, a mărturisit că se simte onorată „nu pentru a sărbători încheierea unui proiect, pentru a nașterea unei noi punți durabile între comunități. Proiectul ne-a arătat că, atunci când ne unim forțele, granițele nu mai sunt decât pe hârtie”.

Natalia Popovici, Consiliul Raional Soroca: „Au fost formatori dedicați, cursuri de calitate. Fiecare dintre noi a venit aici cu nevoi de schimbare și cu dorința de a învăța cum se fac proiectele, cum se evaluează și cum se implementează”, a spus aceasta.

Dumitru Solomon, Criuleni, speră că „aceste cunoștințe acumulate nu se vor lăsa așteptate, ci vor fi puse în aplicare, pentru bunăstarea comunităților”. „O să mergem acasă cu idei noi pentru a ne dezvolta comunitățile locale. Fiecare moment petrecut aici ne-a arătat cât de mult contează o echipă! Eu am dezvoltat ideea intitulată Inovație în pași mici, ceea ce înseamnă că vreau să punem accent pe cultura școlară bazată pe inovație și colaborare. Aici ne-am simțit ca acasă! Proiectul acesta nu e doar un titlu, ci o legătură. Plecăm cu inimile pline de dorința de a schimba!”, a spus Lilia Juncu,  Consiliul Raional din Florești.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Salariul mediu net a scăzut cu 130 de lei în România

Salariul mediu net a fost 5.387 lei în luna august din acest an, în scădere cu 130 lei (-2,4%)...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect