10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Prima mașină zburătoare va fi lansată pe piață în anul 2017

Cele mai citite

Maşina zburătoare AeroMobil 3.0, proiectată și construită de doi sloveni, a fost prezentată oficial la Viena, cu ocazia evenimentului Pioneers Festival. Mașina are două locuri și poate fi condusă pe drumuri normale, folosind benzină, iar de decolat, poate decola de pe orice spațiu deschis. Se preconizează că din 2017 va fi pusă la vânzare. „Noi credem că până în 2017 vom fi în măsură să lansăm mașina pe piață”, a spus CEO-ul companiei slovace Aeromobil și unul dintre proiectanți, Juraj Vaculik, la o conferință de presă susținută în această săptămână. Vaculik prevede un viitor în care mașinile care zboară la o altitudine mai joasă decât avioanele, iar excursiile cu un taxi care zboară vor fi comune. „Nu vom avea nevoie de aeroporturi. Cred că mulți utilizatori vor găsi acest un mod de a se deplasa foarte eficient”, a mai spus acesta. AeroMobilul este deja în stadiul apropiat de prototipul final și, spre deosebire de alți rivali, îndeplinește criteriile, atât pentru avioane cât și pentru vehiculele rutiere din Europa. Vaculik admite însă că există încă unele obstacole în ceea ce privește decolarea și aterizarea. Vehiculul are o autonomie în zbor de 700 km şi de aproximativ 500 km la sol. Poate ateriza daca are la dispoziție 150 de metri de drum.
Mașina poate fi folosită în traficul rutier, oriunde în Europa, si are nevoie de doar 750 de metri de drum clar pentru decolare. Este echipaă cu un pilot automat și o parașută pentru situații de urgență. Are de asemenea suspensii speciale care permit decolarea și de pe un teren relativ accidentat, inclusiv străzi asaltate sau parcuri.
Proiectarea și construirea modelului de lucru a durat doar 10 luni și se pare că are diferite tehnologii revoluționare, care ar putea declanșa o nouă epocă de a avea propria mașină – avion.
Încă nu s-a stabilit un preț pentru această mașină, nici data concretă de lansare pe piață, însă este sigur, că această mașină va sbura peste Europa, spre deosebire de cele proiectate până acum. Vaculik admite că singurul lucru care stă în calea lansării acesteia pe piață sunt reglementările guvernamentale, atât cu privire la aer, cât și la sol. Acesta spune: „Avem nevoie de a se potrivi 100 de ani de birocrație în aer și 100 de ani de birocrație pe teren. Nu e ușor.”

spot_img
Ultimele știri

Traversare periculoasă, final dureros: o sibiancă a ajuns la spital după impactul cu o mașină

Un accident rutier s-a produs marți în Sibiu, pe strada Rahovei, în zona pieței agroalimentare, unde o tânără de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect