4.1 C
Sibiu
joi, noiembrie 6, 2025

Amenzi de 20.000 de lei pentru românii care manifestă lipsă de respect față de funcționarii publici

Cele mai citite

Guvernul susține un proiect prin care cetățenii să fie amendați cu până la 20.000 de lei, în cazul în care vor manifesta „lipsă de respect” față de funcționarii publici.

Amenzile sunt aplicate și în cazul cetățenilor care au un comportament „provocator sau intimidant, agresiv sau recalcitrant, inclusiv prin refuzul de a respecta indicațiile personalului”.

„În ultimii ani, s-a constatat o creștere îngrijorătoare a comportamentelor inadecvate manifestate de cetățeni în relația cu personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, comportamente care afectează activitatea profesională a acestora respectiv subminează autoritatea instituților statului și încrederea cetățenjlor în acestea”, se arată în proiectul susținut de Guvernul Bolojan, arată Profit.ro.

În acest sens, proiectul prevede ca persoanele care solicită verbal informații de ordin public să respecte programul stabilit al instituției. De altfel, se dorește să se „înfățișeze un comportament care să nu afecteze activitatea personalului”.

Publicitate

Un comportament inadecvat ar putea atrage consecințe: o amendă între 5.000 și 20.000 de lei, potrivit proiectului susținut și de Guvernul Bolojan.

Potrivit Executivului, aceste amenzi propuse ar fi de „natură a crea o disproporție considerabilă între sancțiuni stabilite pentru fapte cu un pericol social relativ asemănător”, se arată într-un punct de vedere.

Guvernul apreciază că „demersul este oportun, întrucât instituie un cadru legal mai clar pentru gestionarea situațiilor în care solicitanții de informații publice nu respectă programul stabilit sau manifestă un comportament care poate afecta buna desfășurare a activității personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice”.

De asemenea, cetățenii pot fi evacuați din instituții publice, pentru „menținerea unui climat de ordine și securitate în incinta instituțiilor publice, consolidând atât eficiența activității administrative, cât și protecția personalului”.

Această inițiativă a declanșat o serie de critici din partea societății civile, inclusiv a organizației APADOR-CH – Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki. Reprezentanții organizației susțin că „Parlamentul transformă enervarea cetățenilor în venit la buget”.

„Așadar, orice critică, verbală sau în scris (sub forma unei plângeri, petiții, reclamații etc.), orice solicitare de informații mai insistentă, adresată unei instituții publice va putea fi calificată ca ‘manifestare a unui comportament lipsit de respect’.

Pentru că a imputa ceva unei instituții sau unui angajat al ei poate fi lesne calificat ca lipsă de respect față de instituție sau angajat.

Ca urmare, nu va mai fi posibil ca o persoană să pună sub semnul întrebării comportamentul și/sau profesionalismul unei instituții sau unui angajat, pentru că această atitudine critică va putea fi interpretată ca lipsă de respect.

Mai mult, dacă un cetățean nu va folosi, verbal sau în scris, un ton umil, timid, supus, pe deplin respectuos, fără urmă de indignare, de nemulțumire, de supărare ori nervozitate (cine ar avea motive să fie nervos, zilele astea, nu-i așa?) atitudinea sa ‘neconformă’ va putea fi calificată tot ca ‘manifestare a unui comportament lipsit de respect, provocator, intimidant sau recalcitrant’ și sancționat cu amendă de la 5.000 la 20.000 de lei”, arată asociația APADOR-CH.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Neînvinși și joacă acasă! Viitorii „vulturi” de la U15 sunt gazde în weekend

Sibiul respiră baschet, iar în acest weekend, orașul nostru este gazda celui de-al treilea turneu al campionatului pentru juniorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect