Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Ialomița, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii spune că duminică dimineața, în jurul orei 2, ialomițeanul a intrat într-o societate comercială, de unde a furat mai multe băuturi alcoolice și țigări, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 5100 de lei.
„Polițiștii l-au identificat pe bărbat în aceeași seară și, în baza probatoriului administrat în cauză, au luat măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




