2.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

FOTO: Zeci de kilograme de articole pirotehnice descoperite în locuința unei femei din Copșa Mică. Percheziții au fost și în Poplaca

Cele mai citite

În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, luni, polițiștii sibieni au pus în aplicare mai multe mandate de percheziție domiciliară, o persoană fiind reținută.

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, polițiștii Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „prepararea, producerea, experimentarea, deţinerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum şi folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 şi P2, efectuate fără drept”.

„În urma percheziției efectuate în orașul Copșa Mică, la domiciliul unei localnice, de 33 de ani, au fost descoperite articole pirotehnice din categoriile F3, F2, P1, în cantitate totală de 20 kg, pe care femeia le-ar fi deținut fără drept.

Articolele pirotehnice identificate au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate

La aceeași dată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea procurorului de caz, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în localitatea Poplaca, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 21 octombrie a.c., pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, un bărbat, de 52 de ani, din Poplaca, i-ar fi sustras bâta unui cioban, un localnic, de 64 de ani, și l-ar fi lovit ulterior cu aceasta, cauzându-i leziuni traumatice grave.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a presupusului agresor, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Neînvinși și joacă acasă! Viitorii „vulturi” de la U15 sunt gazde în weekend

Sibiul respiră baschet, iar în acest weekend, orașul nostru este gazda celui de-al treilea turneu al campionatului pentru juniorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect