Joi, polițiștii din Cisnădie au reținut un tânăr în vârstă de 19 ani din oraș, cercetat penal pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare.
Polițiștii spun că joi după amiaza, în Cisnădie, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii rutieri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unui autoturism condus pe strada Sibiului.
„Conducătorul auto a refuzat să se conformeze semnalelor efectuate de către polițiști, continuându-și deplasarea până pe strada Șelimbărului, unde ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un tub din beton.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 19 ani și 3 pasageri cu vârste cuprinse între 17 și 36 de ani, din Cisnădie.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul condus de către acesta avea număr fals de înmatriculare.
În baza probatoriului administrat, față de tânărul de 19 ani s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Harghita.
În acest caz, cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, spune Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




