VIDEO: Un tânăr a rămas fără permisul de conducere pentru 600 de zile după o urmărire ca în filme

Cele mai citite

Un tânăr de 27 de ani din municipiul Constanța a fost sancționat extrem de dur de polițiști, după o urmărire ca în filme, desfășurată pe străzile orașului.

Potrivit IPJ Constanța, incidentul a avut loc în noaptea de 11 spre 12 octombrie, în jurul orei 23.30, când polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au efectuat semnal de oprire unui autoturism pe strada Cumpenei.

Conducătorul auto a refuzat să oprească și a continuat deplasarea, fiind urmărit de mai multe echipaje.

În timpul urmăririi, mașina a circulat cu viteză excesivă pe mai multe artere, iar pe strada Unirii, șoferul a provocat un accident rutier cu pagube materiale, după care a abandonat autoturismul și a fugit. În jurul orei 2.00, acesta a fost identificat și reținut de polițiști pe o altă stradă din municipiu.

Publicitate

Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, tânărul a fost sancționat contravențional cu o amendă totală de aproximativ 15.000 de lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 600 de zile, pentru multiple abateri:

conducere sub influența alcoolului,

neoprirea la semnalele polițiștilor,

circulație pe sens opus,

trecerea pe roșu la semafor,

conducere agresivă,

viteză excesivă — 161 km/h pe strada Soveja.

Polițiștii au mai stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere emis de autoritățile române. Cercetările continuă pentru a se stabili dacă acesta are un permis eliberat de o altă țară din Uniunea Europeană.

SURSĂ VIDEO: Știrile Media

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – INCENDIU într-o garsonieră din Sibiu. Mai mulți locatari au fost evacuați

Intervenție de urgență a pompierilor în Sibiu, după izbucnirea unui incendiu într-o garsonieră de pe strada Șoimului.Pompierii din cadrul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect