„Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni…” E replica pe care ne bazăm, deseori, rugăciunea. Nu suntem ca ceilalți. Nu că am avea virtuți. Dar nu, nu facem răul. Nu contribuim la răul lumii. Privim de departe dramele, nu ne băgăm, știm să nu ne murdărim cu negreala zilelor și mimăm fericirea cu ușurința oricărui saltimbanc învățat la aceasta. Ne prezentăm dinaintea lui Dumnezeu ca și cum Acesta, în toată Atoputernicia Lui, este neputincios să cunoască tocmai adâncul superficialității noastre cosmetizate.
Fără voie alegem de model fariseul. Chiar când ne smerim cu falsitate tot ca fariseul suntem, pentru că ne lăudăm cu false virtuți. Ori cu virtuți care nu se pot naște decât din purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru sufetul nostru, nu din efortul nostru de a trăi în comuniune cu El.
Spunem: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni…” și ne construim un întreg eșafodaj apologetic legat de modul în care nu semănăm cu oamenii, uitând că împlinirea iertării vine din asemănarea cu Dumnezeu. Nu. Nu semănăm desigur cu oamenii răi și neatenți, dar nici nu împlinim în viețile noastre Bunătatea și atenția sensibilă a lui Dumnezeu. Suntem departe de oameni și, uneori, și mai departe de Dumnezeu. Fariseul are de partea enumerărilor virtuților lui mecaniciste – postesc, dau zeciuială, nu sunt asemeni altora – Legea, prin care unii credeau că puritatea poate forța venirea lui Mesia. Dar noi, noi care avem dinainte pe Hristos Cel Înviat, care trăim prin Liturghie Taina Împărăției iertării, noi ce scuză avem doar să ne scuzăm, fără a cere iertare cu adevărat?
„Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni…” nu te face „special” și nici „altfel” decât ceilalți. Astfel și special te face sinceritatea pocăinței. Vederea și recunoașterea milei lui Dumnezeu în vindecarea neputinței tale care șubrezește tocmai asemănarea cu El. Prin pilda aceasta – începută în planul textului lucanic prin pilda văduvei stăruitoare (Luca 18. 1-8) – Mântuitorul încearcă să vindece îngâmfarea „unora ce se credeau drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți” (Luca 18.9), oferind și modelul trăirii acestui adevăr: un vameș pocăit și inima plină de lumină a copiilor (Luca 18.16- 17). Poate că dacă am fi mai atenți ne-am vindeca de purisme ieftine și ne-am desăvârși în mulțumirea pentru iertare! Abia atunci i-am semăna mai atent Celui Care ne este Iertarea!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
