Primarul unei comune din România merge la muncă cu elicopterul. Locuitorii nu au canalizare și apă potabilă

Cele mai citite

Primarul unei comune din România face naveta cu elicopterul la muncă, deși localitatea nu are rețea de apă potabilă și canalizare.

Gabriel Bordea, primarul comunei Brebu Nou din judeţul Caraş-Severin, a fost surprins când se deplasa la serviciu cu un elicopter care ar costa 800.000 de dolari şi care, conform celor de la context.ro, ar fi înregistat în Austria, pe o firmă pe care edilul o deţine împreună cu tatăl său.

Cei 166 de locuitori ai comunei Brebu Nou, județul Caraș-Severin, nu au apă potabilă și nici canalizare. Totuși, edilul folosește în scop de serviciu un elicopter de 800.000 de dolari, cumpărat din Austria împreună cu tatăl său, pe numele unei firme pe care o dețin.

Situația a fost descoperită de jurnaliștii Context.ro, care l-au surprins pe primar chiar în timp ce făcea naveta cu elicopterul personal. Edilul a stat de vorbă cu jurnaliștii, mărturisindu-le că aparatul de zbor îi aparține.

Publicitate

Elicopterul este proprietate privată, iar primarul este pasionat de pilotaj, având și licență în acest sens. Totuși, pistele unde aterizează sunt unele ilegale, întrucât nu sunt autorizate.

„Sunt pilot privat, am licență, am făcut școala. Îmi place să zbor și mai călătoresc cu elicopterul, din pasiune”, a declarat primarul comunei.

Întrebat despre zborurile sale în timpul programului, Gabriel Bordea a afirmat, pentru context.ro, că nu crede „că timpul meu privat are vreo legătură cu activitatea instituției”.

În plus, edilul a motivat că „în timpul programului mă deplasez și pe la proiectanți. Avem proiecte cu biciclete, iluminat, reabilitare în Gărâna, Brebu, canalizare. Majoritatea sunt din Timișoara. E plăcerea mea”, a mai adăugat acesta.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Braconaj la Porumbacu de Sus! Două căprioare au fost confiscate dintr-un țarc ilegal

Două căprioare ținute ilegal în captivitate au fost salvate de polițiști și transferate la Grădina Zoologică din Sibiu.Două căprioare...

Știri pe același subiect