Daniel Deleanu
Seara de 3 februarie 2026 s-a lăsat peste Sibiul nostru ca o mantie de plumb, rece și vicleană, dar gerul de afară n-a fost nimic pe lângă înghețul din sufletele celor care am urcat dealul spre Municipal. Am venit cu speranța că vom vedea măcar o fărâmă de dârzenie ardeleană, dar am plecat plini de silă, după ce am asistat la un parastas sportiv oficiat de unsprezece umbre rătăcite în tricouri albe. A.F.C. Hermannstadt a fost, în fața unui Rapid zburdalnic, o corabie de hârtie aruncată într-un ocean de indiferență.
Balul durerii l-a deschis Denis Ciobotariu în minutul 26. O centrare ce părea un vers de dragoste s-a transformat într-o sentință, iar apărarea noastră a privit mingea cu aerul siderat al unui bunic care privește ecranul unui computer cuantic. A fost clipa în care am înțeles că mulți dintre băieții noștri poartă ghetele doar pentru a nu aluneca pe gheața propriei neputințe.
S-a vorbit mult că Marius Măldărășanu era cel vinovat de rătăcirile echipei, dar astăzi, sub cerul negru al Sibiului, s-a văzut adevărul gol-goluț: nu baciul e de vină când oile au uitat drumul către stână! Problema nu e banca tehnică, ci această adunătură de talente moleșite, de jucători care par că au venit la meci direct de la o nuntă lungă și obositoare. Indolența lor are gust de cenușă. Cu un asemenea lot, în care pasiunea e mai rară decât aurul în noroi, nici măcar un magician al gazonului n-ar putea să facă din mărăciniș tufă de trandafiri.
În repriza a doua, agonia a continuat în ritm de vals giuleștean. În minutul 70, Constantin Grameni a trimis un șut ce a spintecat aerul cu precizia unui ceasornicar elvețian, lăsându-l pe bietul nostru portar să adune scame de pe mănuși. Iar ca umilința să fie deplină, Timotej Jambor a pus punctul pe „i” în minutul 83, transformând tabela într-o oglindă a rușinii sibiene: 0-3.
Să fim sinceri: Hermannstadt nu mai are ce căuta în acest aer rarefiat al SuperLigii. Suntem o echipă de carton care se visează de fier, o orchestră de surzi care vor sa cânte la Ateneu. Mai bine să lăsăm locul altora care știu să lupte, care au sânge în instalație, nu apă de ploaie. La cum se mișcă acești „cavaleri” ai inutilului, în doi-trei ani ne vom bucura dacă vom mai găsi drumul spre Liga a 3-a fără să ne rătăcim prin Județeană. Fotbalul sibian a devenit astăzi un teatru de păpuși fără ațe, o piesă tristă jucată pe un stadion prea frumos pentru o echipă atât de insipidă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
