Germania și Marea Britanie au început să aplice măsuri mult mai riguroase în ceea ce privește sprijinul financiar acordat cetățenilor străini, inclusiv românilor.
În Germania, conform publicației Westdeutscher Rundfunk, mai multe orașe au început să colaboreze cu autoritățile pentru a verifica beneficiarii de ajutorul de șomaj/social. Cine primește ajutor dar nu își caută activ de lucru riscă tăierea banilor. Orașe precum Duisburg, Hagen, Dortmund și Gelsenkirchenau au întrerupt acordarea de ajutoare sociale și au emis ordine de deportare pentru 1.181 de cetățeni români și bulgari.
Mesajul oficialilor germani, printre care se numără și primarul orașului Gelsenkirchen, este unul de toleranță zero față de suprasolicitarea sistemului social. Practic, cine primește sprijin financiar dar nu demonstrează o integrare reală pe piața muncii riscă nu doar pierderea banilor, ci și expulzarea, o măsură aplicată din ce în ce mai des în regiunea Ruhr.
Marea Britanie, datorii de 13 miliarde ale studenților
În paralel, Marea Britanie înăsprește monitorizarea creditelor studențești, după ce anunță datorii de 13 miliarde de lire sterline ale studenților. DailyMail relatează faptul că autoritățile acuză că mai mulți beneficiari, printre care și cetățeni români, au accesat creditele fără a finaliza studiile sau au părăsit țara fără a mai rambursa sumele datorate. Nu au însă date despre locurile de muncă sau locația studenților. „Cred că există o escricherie idustrială în curs de desfășurare, în care străinii, în special din România, iau împrumuturi cu intenția de a nu le rambursa niciodată.” – a declarat deputatul independend Rupert Lowe.





