14.1 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Când se schimbă ora în România în 2026: trecerea la ora de vară are loc în noaptea de 28 spre 29 martie

Cele mai citite

România va trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026, moment în care ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Astfel, ora 03:00 devine ora 04:00, iar noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute.

Schimbarea are loc, ca în fiecare an, în ultima duminică din luna martie. Sistemul rămâne valabil până în ultima duminică din octombrie, când se revine la ora de iarnă, considerată ora standard, relatează Mediafax.

Practic, trecerea la ora de vară este aplicată pentru a valorifica mai bine lumina naturală pe timpul serii, ceea ce, în teorie, contribuie la reducerea consumului de energie electrică.

Deși măsura este folosită de peste 100 de țări, de-a lungul anilor au existat numeroase dezbateri privind renunțarea la schimbarea orei de două ori pe an. Până în prezent, însă, nu a fost adoptată o decizie oficială la nivel european care să elimine această practică.

Cum a apărut ideea orei de vară

Ideea orei de vară datează din 1784, când celebrul om de știință Benjamin Franklin a propus adaptarea programului zilnic pentru a folosi mai eficient lumina naturală.

Într-un eseu publicat pe vremea când se afla la Paris, Franklin sugera că oamenii ar putea economisi combustibilul folosit pentru iluminat dacă s-ar trezi mai devreme în timpul verii.

Conceptul a fost reluat mai târziu de constructorul britanic William Willett, care în 1907 a propus modificarea treptată a orei în timpul verii. Planul său prevedea adăugarea a câte 20 de minute în fiecare duminică din aprilie și revenirea la programul normal în luna septembrie. Propunerea nu a fost însă adoptată la acel moment.

O idee similară a fost prezentată și de entomologul neozeelandez George Vernon Hudson, care a susținut că programul de lucru ar trebui ajustat pentru a se potrivi mai bine cu lumina zilei.

Primele țări care au introdus ora de vară

Primele state care au aplicat oficial ora de vară au fost Germania și Marea Britanie, în 1916, în timpul Primul Război Mondial. Scopul principal era reducerea consumului de energie.

Ulterior, măsura a fost adoptată de mai multe țări europene, printre care Belgia, Franța, Italia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Suedia și Portugalia.

În Statele Unite, ora de vară a fost introdusă în 1918, însă a fost abandonată temporar un an mai târziu, după opoziția fermierilor. Abia în 1966 s-a stabilit un sistem unitar la nivel național.

Istoria orei de vară în România

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai și 2 octombrie.

Între 1933 și 1940 s-a renunțat la această practică, dar ulterior sistemul a fost reintrodus, fiind aplicat din prima duminică din aprilie până în prima duminică din octombrie.

Forma actuală a regulii, conform căreia ora de vară începe în ultima duminică din martie și se încheie în ultima duminică din octombrie, este în vigoare din 1997.

În prezent, ora de vară nu este folosită în multe state situate în apropierea ecuatorului și nici în țări importante precum Japonia sau China.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO – Dacă vezi bufnița, urcă în autobuz: experimentul urban într-un oraș din România

Primăria Craiovei încearcă o metodă neobișnuită pentru a-i convinge pe locuitori să renunțe la mașină și să folosească mai...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect