10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Polițiștii sibieni sunt alături de elevi, în săptămâna dedicată lor

Cele mai citite

elevi-liceul-de-artaLucrători din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, prevenire, criminalistic, operaţiuni speciale  şi investigaţii criminale vor desfăşura în această săptămână o serie de acţiuni circumscrise programului educaţional naţional „Şcoala Altfel”, activităţi menite să le îmbogăţească elevilor cunoştinţele şi să le stimuleze potenţialul creativ, dar şi să le dezvăluie din „tainele” muncii de poliţie.

De la preşcolari la elevi de liceu, cu toţii vor avea posibilitatea de a interacţiona cu poliţiştii din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului  Sibiu. Astfel, în perioada 06-10 aprilie, poliţiştii rutieri, poliţiştii de proximitate, criminaliştii şi nu numai îşi vor îndrepta atenţia spre cei care, de ce nu?, la maturitate, vor îmbrăca uniforma de poliţist.

Principalele coordonate ale întâlnirilor cu elevii sunt cele preventive,  de la reducerea absenteismului şcolar  şi prevenirea violenţei în şcoli la prevenirea implicării copiilor în accidente de circulaţie. Cei  mici vor primi în grădiniţe vizitele poliţiştilor  din cadrul Serviciului Rutier care, prin activităţi interactive, inclusiv piese de teatru, vor atrage atenţia copiilor asupra principalelor reguli de respectat atunci când se află în trafic.

Publicitate

„Şi tu poţi deveni poliţist!”este îndemnul cu care oamenii legii îi întâmpină pe liceeni prin prezentarea  ofertelor educaţionale din unităţile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. O parte din „secretele” muncii de poliţist şi satisfacţiile pe care aceasta le oferă vor fiprezentate copiilor vineri, 10 aprilie, în Ziua Porţilor Deschise, când, cu mic, cu mare, aceştia vor vizita sediul instituţiei şi se vor întâlni cu cei care depun toate eforturile pentru siguranţa cetăţenilor.

Activităţile se desfăşoară împreună cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului  Sibiu, poliţiştii sibieni primind şi sprijinul Teatrului pentru Copii CIPILICI din municipiul Sibiu.

Săptămâna „Şcolii Altfel”este una pe care Poliţia Română o dedică îndeosebi copiilor, cu speranţa că o educaţie pozitivă timpurie previne comportamentele negative viitoare şi pune bazele unei societăţi civilizate.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect