ULTIMA ORĂ: Clipe de groază pentru națională: Mircea Lucescu A LEȘINAT în timpul antrenamentului

Cele mai citite

Clipe de panică în această dimineață la echipa națională a României, după ce selecționerul Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a leșinat în timpul antrenamentului și a fost transportat de urgență la spital.

Incidentul a avut loc în timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea deplasării spre Slovacia. Potrivit Federația Română de Fotbal, selecționerului i s-a făcut brusc rău, stârnind îngrijorare în rândul staff-ului și al jucătorilor.

Medicii echipei au intervenit imediat și i-au acordat primele îngrijiri la fața locului. Situația a impus însă apelarea serviciilor de urgență, iar două echipaje SMURD au ajuns rapid pentru a-l stabiliza și transporta la spital.

Reprezentanții FRF au transmis că, în acest moment, starea lui Mircea Lucescu este stabilă, însă medicii au decis internarea acestuia pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate, pentru a elimina orice risc.

Publicitate

Evenimentul vine pe fondul unor probleme medicale cu care experimentatul tehnician s-a confruntat în ultimele luni, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea sa de a continua activitatea în perioada imediat următoare.

În acest context, este foarte puțin probabil ca selecționerul să mai facă deplasarea în Slovacia, acolo unde echipa națională ar urma să dispute marți un meci amical. Partida ar putea reprezenta ultimul joc din mandatul lui Mircea Lucescu pe banca primei reprezentative.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Aproape opt la sută motive de insomnie. Cine a băut șampania la București și cine spală vasele in Piața Mică?

Mediul de afaceri din Sibiu traversează o perioadă de aparentă stabilitate, o inerție periculoasă generată de volumul curent de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect