FOTO: Voi cât purtați la pantofi? Fostul șef de cabinet al lui Grindeanu purta 350.000 de euro în cutiile de încălțăminte

Cele mai citite

Descinderi ale procurorilor DNA într-un dosar de corupție care vizează conducerea Autorității Rutiere Române (ARR) scot la iveală detalii șocante: sume importante de bani, suspiciuni de mită și o rețea extinsă de influență în sistemul de autorizare a șoferilor profesioniști.

Una dintre perchezițiile efectuate de anchetatori a avut loc chiar la locuința directorului general al ARR, Cristian Anton.

Potrivit informațiilor publicate de Snoop.ro, procurorii au descoperit aproximativ 350.000 de euro, dintre care o parte erau ascunși în cutii de pantofi. Din total, circa 77.000 de lei erau în moneda națională, restul în euro.

Publicitate

Rețea de corupție cu 12 suspecți

Surse apropiate anchetei susțin că în dosar sunt vizate 12 persoane, inclusiv șeful ARR. Acuzațiile sunt extrem de grave și includ luare și dare de mită, trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat și divulgarea de informații nedestinate publicului

Procurorii suspectează că membrii rețelei ar fi perceput sume cuprinse între 600 și 1.500 de euro pentru furnizarea subiectelor la examenele necesare obținerii atestatelor profesionale pentru șoferii de transport marfă.

Carieră construită în jurul instituțiilor publice

Cristian Anton, în vârstă de 57 de ani, este jurist de profesie și are o carieră solidă în administrația publică. De-a lungul timpului, acesta a ocupat mai multe funcții importante, inclusiv în cadrul Autorității Rutiere Române și al Ministerului Transporturilor.

De asemenea, numele său apare în mai multe structuri publice, unde a încasat venituri consistente. Conform declarației de avere aferente anului 2024, Anton a obținut venituri din mai multe surse, printre care ARR, Ministerul Transporturilor, Aeroportul Traian Vuia din Timișoara, compania Danube Bridge Vidin-Calafat și Ecoaqua SA.

Legături vechi în politică

Cariera lui Anton se intersectează în repetate rânduri cu cea a liderului PSD, Sorin Grindeanu. Cei doi sunt apropiați încă din perioada în care erau consilieri locali la Timișoara, în urmă cu aproximativ două decenii.

În 2008, Grindeanu devenea viceprimar al municipiului, iar un an mai târziu, Anton renunța la mandatul de consilier local pentru a prelua conducerea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor Timiș, funcție obținută cu susținerea PSD.

Reacția lui Sorin Grindeanu

Întrebat despre acest caz, Sorin Grindeanu a avut o reacție rezervată, subliniind că legea trebuie respectată indiferent de funcția ocupată.

„Cine nu respectă legea, să plătească. Nu știu amănunte. Îmi doresc pentru el, personal, să fie nevinovat. Dar, repet, dacă cineva greșește… nu contează că a fost șef de cabinet sau ministru”, a declarat acesta.

Ancheta continuă

Dosarul este în plină desfășurare, iar procurorii continuă audierile și verificările pentru a stabili amploarea rețelei și responsabilitatea fiecărui suspect.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Aproape opt la sută motive de insomnie. Cine a băut șampania la București și cine spală vasele in Piața Mică?

Mediul de afaceri din Sibiu traversează o perioadă de aparentă stabilitate, o inerție periculoasă generată de volumul curent de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect