România va cumpăra 12 trenuri cu hidrogen de la Siemens Mobility, într-un contract de 1,6 miliarde lei. Află pe ce rute vor circula și cum va fi asigurată mentenanța.
România face un pas important spre transportul feroviar ecologic, după ce Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat câștigătorul licitației pentru achiziția a 12 trenuri moderne cu hydrogen, relatează Mediafax.
Contractul a fost atribuit asocierii Siemens Mobility, formată din Siemens Mobility SRL, Siemens Mobility GmbH și Siemens Mobility Austria GmbH. Aceasta va furniza automotoarele electrice bazate pe pile de combustie cu hidrogen, dar și serviciile de mentenanță pe termen lung.
Valoarea contractului: 1,6 miliarde de lei
Valoarea totală a contractului se ridică la aproximativ 1,6 miliarde de lei (fără TVA), incluzând livrarea celor 12 trenuri și întreținerea acestora pentru o perioadă de 15 ani. În plus, acordul prevede posibilitatea extinderii mentenanței cu încă 30 de ani, printr-un act adițional, fără organizarea unei noi licitații.
Pe ce rute vor circula trenurile cu hidrogen
Noile trenuri vor fi utilizate pe linii neelectrificate, contribuind la modernizarea transportului feroviar din România și la reducerea emisiilor de carbon. Potrivit ARF, acestea vor fi distribuite operatorilor feroviari în baza contractelor de servicii publice.
Rutele vizate includ:
- București – Pitești (cu extindere spre Piatra Olt – Craiova)
- București – Aeroportul Henri Coandă
- București – Târgoviște
- București – Pitești – Curtea de Argeș
Finanțare și perspective
Inițial, proiectul a beneficiat de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În prezent, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii caută soluții alternative de finanțare pentru implementarea acestuia.
Introducerea trenurilor pe hidrogen marchează o premieră pentru România și aliniază sistemul feroviar la tendințele europene de mobilitate sustenabilă, oferind o alternativă eficientă pentru liniile neelectrificate.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




