13.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Consiliul Național al Elevilor cere reguli mai stricte și sancțiuni pentru limbajul abuziv la olimpiadele școlare

Cele mai citite

Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației interzicerea și sancționarea fermă a limbajului „jignitor, umilitor sau intimidant” la adresa elevilor, în contextul controverselor apărute la Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane.

CNE reacționează după ce mai mulți elevi au reclamat comportamente neadecvate din partea unor profesori evaluatori, inclusiv în timpul contestațiilor, când unii ar fi fost jigniți după ce au cerut explicații privind notarea, potrrivit edupedu.ro.

CNE acuză lipsa de respect față de elevi

Organizația face trimitere la relatările publicate de Edupedu.ro, unde elevi și profesori au semnalat nereguli la corectare, depunctări discutabile și lipsă de transparență în evaluare. Un caz citat vizează un profesor evaluator care i-ar fi spus unui elev: „Citește-ți încă o dată lucrarea să vezi ce aberații ai scris”.

CNE avertizează că astfel de situații nu sunt izolate și arată probleme sistemice: lipsa de claritate a regulilor, proceduri de contestație neclare și un deficit de respect față de elevi. În opinia elevilor, aceste aspecte afectează încrederea în modul de desfășurare a competițiilor școlare.

Publicitate

Ce cere CNE

Solicitările Consiliului Național al Elevilor includ:

  • publicarea din timp a calendarelor și regulamentelor olimpiadelor;
  • transparentizarea comisiilor de evaluare;
  • acces la borderourile de corectare înainte de contestații;
  • afișarea completă a rezultatelor înainte de termenul de contestație;
  • interzicerea și sancționarea limbajului abuziv față de elevi.

CNE subliniază că performanța academică nu poate justifica atitudini agresive sau lipsa de respect și cere Ministerului Educației să nu rămână „un spectator al acestor derapaje”.

Totul a pornit de la problemele legate de olimpiade

La Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane de la Iași au fost semnalate mai multe probleme legate de evaluare, inclusiv la Psihologie, Educație Socială și Filosofie. Elevii au acuzat corectări subiective, lipsa accesului la bareme și dificultăți în procesul de contestație.

Ministerul Educației consideră neregulile cazuri izolate

Unele sesizări au fost transmise Ministerului Educației, însă participanții spun că nu au primit răspuns. Există și cereri de recorectare a lucrărilor și de creștere a transparenței în organizarea competițiilor.

Ministrul Educației a declarat că sesizările sunt „în lucru” la departamentul de olimpiade și a sugerat că acestea reprezintă un procent redus din totalul participanților, aproximativ 1–2%, subliniind că imaginea generală a competițiilor nu ar trebui afectată.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

EDITORIAL. Doar Biserica Evanghelică nu e cu jocurile de noroc?

Biserica Evanghelică C.A. din România, prin episcopul ei general, Reinhart Guib Gunesch, a transmis astăzi poziția instituției pe care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect