Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că infecțiile nosocomiale sunt prezente în toate spitalele din lume, însă în România problema este adesea ascunsă în loc să fie gestionată transparent.
În cele 10 luni de mandat la conducerea Ministerul Sănătății, Rogobete a susținut că a încercat să schimbe modul în care este abordat acest fenomen, punând accent pe raportarea corectă și la timp a cazurilor.
„Infecțiile nosocomiale există în toate spitalele din lume. Nu există unitate medicală fără astfel de cazuri. Diferența este că, în România, ele sunt adesea ascunse. Obiectivul meu a fost să depășim această barieră și să învățăm să le raportăm corect. Doar astfel putem preveni răspândirea lor între pacienți și apariția focarelor”, a explicat fostul ministru, potrivit Mediafax.
Raportarea transparentă a nosocomialelor previne extinderea
Potrivit acestuia, raportarea transparentă ajută la controlul extinderii infecțiilor și la prevenirea situațiilor critice în care mai mulți pacienți sunt afectați simultan.
Rogobete a menționat și măsurile adoptate în timpul mandatului său, inclusiv modificări ale ordinelor de ministru și investiții în sistemul sanitar. Un exemplu oferit a fost modelul aplicat în spitalele din Germania, unde există personal dedicat pentru prevenirea și monitorizarea infecțiilor nosocomiale.
„Am introdus posibilitatea ca secțiile de anestezie-terapie intensivă să aibă un epidemiolog propriu sau un asistent medical specializat care să se ocupe exclusiv de această problemă. Este o practică uzuală în alte state și consider că este esențială și pentru România”, a adăugat acesta.
Declarațiile vin în contextul dezbaterilor privind siguranța pacienților și necesitatea unei mai bune monitorizări a infecțiilor asociate actului medical în spitalele din România.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




