Pedepse penale pentru distrugerea spațiilor verzi peste un hectar: proiectul anunțat de Diana Buzoianu

Cele mai citite

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat finalizarea unui proiect de ordonanță de urgență care introduce sancțiuni penale pentru distrugerea spațiilor verzi, inclusiv pe terenuri aflate în proprietate privată.

Potrivit oficialului, proiectul prevede că tăierea arborilor sau degradarea spațiilor verzi de mari dimensiuni poate duce la deschiderea unui dosar penal și chiar la pedepse cu închisoarea. Declarațiile au fost făcute sâmbătă, într-o intervenție la TVR Info, potrivit Mediafax.

Inițial, pragul pentru aplicarea sancțiunilor penale era stabilit la 500 de metri pătrați. În urma consultărilor publice și a feedback-ului primit, Ministerul Mediului a decis majorarea limitei la un hectar (10.000 mp), pentru a evita afectarea micilor proprietari, în special din mediul rural.

„Am pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță prin care distrugerea spațiilor verzi, inclusiv cele private, devine infracțiune dacă depășește o anumită suprafață. În aceste cazuri, se pot deschide dosare penale, iar vinovații pot ajunge la închisoare”, a explicat Diana Buzoianu.

Locuri de muncă

Ministrul a subliniat că modificarea pragului a venit ca răspuns la îngrijorările cetățenilor din mediul rural, care au atras atenția asupra riscului de a fi sancționați penal pentru intervenții minore în propriile gospodării.

Proiectul de act normativ a fost deja trimis spre avizare și urmează să parcurgă etapele legale înainte de adoptare. Inițiativa face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri pentru protejarea mediului și combaterea defrișărilor ilegale în România.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Săptămâna începe cu TURBULENȚE: Sibiul și jumătate de țară, sub amenințarea furtunilor puternice și a vântului

ANM avertizează: furtuni puternice, vijelii și ploi torențiale în Transilvania. Județul Sibiu, printre zonele vizate.Administrația Națională de Meteorologie avertizează...

Știri pe același subiect