FOTO – Lovitură de proporții la Mediaș: produse contrafăcute de UN MILION de lei, descoperite de polițiști

Cele mai citite

O amplă acțiune a autorităților a scos la iveală o posibilă rețea de comercializare a produselor contrafăcute în municipiul Mediaș.

În cadrul operațiunii „JUPITER”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii sibieni au desfășurat percheziții domiciliare care au dus la descoperiri semnificative.

Luni, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în Mediaș.

Acțiunea a vizat persoane suspectate de punerea în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu unele înregistrate, precum și de înșelăciune.

Publicitate

În urma descinderilor, anchetatorii au identificat și ridicat nu mai puțin de 1.528 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și marochinărie. Produsele purtau însemnele unor branduri cunoscute și sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Valoarea totală estimată a bunurilor se ridică la aproximativ 1.000.000 de lei.

Toate produsele au fost confiscate pentru continuarea cercetărilor, iar ancheta este în plină desfășurare.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă verificările sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.

SURSĂ FOTO: IPJ Sibiu

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Vești uriașe pentru părinți: indemnizații de până la 12.000 de lei și taxe eliminate

Mamele, familiile cu mulți copii și pensionarii se află în centrul noului program de guvernare propus de Executivul condus...

Știri pe același subiect