Premieră. Diavolul se îmbracă de la Prada 2 – continuarea filmului fenomen care a devenit un simbol al modei

Cele mai citite

ARTicol realizat de Silvia

După 20 de ani, filmul în jurul căruia s-a creat un brand prin îmbinarea perfectă a modei cu jurnalismul revine pe ecrane.

Sursă foto: IMDb

„Diavolul se îmbracă de la Prada 2” a avut premiera pe 1 mai 2026, după o așteptare de aproape două decenii de la primul film, care s-a bucurat de un succes remarcabil.

Publicitate

Modă, evoluție profesională și presă, în Diavolul se îmbracă de la Prada 2

Cea de-a doua parte are în prim-plan aceleași personaje iconice, axându-se pe evoluția lor atât pe plan profesional, cât și personal.

Andy Sachs, acum o jurnalistă cunoscută în New York, este concediată chiar în timpul unei ceremonii de premiere. În fața publicului, ea ține un discurs despre cât de important este jurnalismul și de ce acesta ar trebui să continue să conteze. Din acest moment începe, de fapt, adevărata poveste a filmului.

În paralel, revista Runway și Miranda Priestly trec printr-o perioadă tot mai dificilă, iar circumstanțele o aduc pe Andy înapoi în redacție, reunindu-le încă o dată.

Personajele rămân bine conturate și își păstrează, în mare parte, trăsăturile și personalitățile din primul film, cu excepția Mirandei, care este prezentată de această dată într-o lumină mult mai vulnerabilă.

Tema centrală a filmului urmărește atât eforturile lui Andy de a salva din nou revista, de a-i reda credibilitatea, dar și de a proteja locurile de muncă ale colegilor și prietenilor săi, cât și lupta Mirandei de a rămâne la conducerea redacției.

Totuși, pentru publicul care nu a văzut primul film, anumite aspecte ale poveștii pot fi mai greu de înțeles, deoarece sunt reluate frecvent scene din prima parte, alături de glume și relații deja formate între personaje.

Povestea îmbină perfect lumea modei, evidențiind tiparele și dinamica oamenilor din această industrie, cu valorile jurnalismului de calitate.

Totodată, filmul se bucură de numeroase apariții ale unor vedete, cum ar fi: Lady Gaga, Donatella Versace, Marc Jacobs, Naomi Campbell, Heidi Klum etc.

Coloana sonoră, de asemenea, se ridică la nivelul așteptărilor, fiind construită în jurul unor artiști importanți, precum Dua Lipa, Lady Gaga, Raye, Miley Cyrus și nu numai.

La nivel vestimentar, filmul se evidențiază prin ținute impresionante, ceea ce era de așteptat, moda având un rol central în producție. Sunt integrate piese și accesorii aparținând unor case de modă precum YSL, Dior, Coach, Burberry și Cartier, alături de, bineînțeles, Prada.

Ce zic spectatorii de la Cinegold

După vizionare, am stat de vorbă cu mai mulți spectatori, care ne-au împărtășit impresiile lor despre film.

Theodor, student, ne spune că a văzut recent prima parte a filmului și l-a impresionat plăcut construcția și evoluția personajelor, iar cea de-a doua parte i-a întrecut așteptările categoric. Întrebat ce părere a avut despre film, ne-a mărturisit:

„Al doilea film a fost o întorsătură de situație complet neașteptată. Unul dintre personajele principale a avut o schimbare de caracter aproape radicală. Inițial a fost prezentată mai mult evoluția lor pe plan personal, mai puțin pe plan de grup sau revista Runway. Tema s-a păstrat parțial dar a avut niște plot twist-uri chiar neașteptate.”

Andreea, fană a primului film și a Mirandei, consideră că acesteia i-a fost evidențiată o latură mai vulnerabilă și spune că s-a bucurat în aceeași măsură de ambele filme: „Mi-a plăcut foarte mult prima parte, pentru Miranda am venit și la cea de-a doua. Super faină continuarea.”

Am discutat și cu o persoană ce își petrece marea majoritate a timpului în lumea filmelor, anume Patricia, de la CineGold Sibiu. Aceasta a apreciat primul film, vizionându-l de trei ori până în prezent, preferatul său fiind finalul. Despre a doua parte, părerea ei este că: „Partea a doua, la fel, mi-a plăcut foarte mult, dar, bineînțeles, ca orice parte a doua, nu e la fel de bună ca prima, dar da, m-aș mai uita de vreo două-trei-patru-cinci ori. Mi-a întrecut așteptările.”

Experiența vizionării a fost una foarte plăcută, mai ales pentru mine, fiind deja fană a The Devil Wears Prada. Mi-a plăcut chiar mai mult decât prima parte, iar pe tot parcursul filmului s-a simțit clar bugetul uriaș, în fiecare detaliu.
Sala a fost plină, fără niciun loc liber. Sunetul și imaginea au fost impecabile, iar atmosfera, per total, te făcea să te simți parte dintr-o experiență comună. Publicul reacționa în același timp, oamenii râzând sau rămânând surprinși în momentele-cheie.

Suntem cu ochii pe filmele de la cinematograf și vom reveni cu păreri, impresii și recomandări.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: EURO EXPLODEAZĂ: curs record istoric! Leul, sub presiune maximă

Moneda europeană urcă la un nivel fără precedent în raport cu leul, după ce Banca Națională a României a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect