Polițiștii sibieni au desfășurat, în perioada 8-10 mai, ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la legislația rutieră, iar bilanțul este unul îngrijorător.
În doar trei zile, oamenii legii au constatat 5 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 21 de permise de conducere și au aplicat peste 687 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 278.000 de lei.
Printre cele mai grave abateri constatate se numără conducerea sub influența alcoolului, viteza excesivă și conducerea fără permis.
Din totalul permiselor reținute, 3 au fost suspendate pentru consum de alcool, iar alte 5 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h.
De asemenea, polițiștii au retras 58 de certificate de înmatriculare.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză – 99 de cazuri – și pentru nefolosirea centurii de siguranță, unde au fost constatate 75 de abateri.
Unul dintre cazurile semnificative a avut loc în noaptea de 9 mai, în jurul orei 23:50, în Copșa Mică. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe DN14 de un tânăr de 26 de ani, din localitatea Cârța.
În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul având acest drept suspendat.
Un alt caz grav a fost descoperit pe 10 mai, în jurul orei 15:45, în localitatea Daia. Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au oprit un ATV condus de un minor în vârstă de 16 ani.
Verificările au arătat că adolescentul nu deține permis de conducere, iar vehiculul era neînmatriculat. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




