Lucrările de renovare ale Sălii Transilvania vor fi gata peste cel puțin doi ani

Cele mai citite

Sala Transilvania va împlini în această toamnă 28 de ani de la inaugurare. Un segment de timp în care sibienii s-au putut bucura de momente memorabile, au fost alături de sportivii lor favoriți și au colecționat emoții.

Lucrările de renovare ale Sălii Transilvania au intrat în linie dreaptă

Consiliul Județean Sibiu a transmis spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) licitația publică pentru desemnarea companiei care va executa lucrările de eficientizare energetică a Sălii Transilvania. Valoarea estimată a contractului este de 50,51 milioane lei, banii fiind obținuți de Consiliul Județean Sibiu în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027.

Lucrările vizează înlocuirea suprafețelor vitrate exterioare, a sistemului de încălzire (inclusiv montarea a două module în condensare de câte 180 KW), a instalațiilor electrice și de alimentare cu apă și canalizare.

Publicitate

Sportivii și spectatorii vor beneficia de un sistem nou de climatizare cu două chilere de câte 250 KW și de o centrală de tratare a aerului atât în zona terenului de joc, cât și în holuri, vestiare și spații administrative.

Puterea soarelui va fi utilizată pentru încălzirea apei menajere prin panouri solare, iar în zona parcării vor fi instalate panouri fotovoltaice cu o putere totală de 80 KW.

Acestor măsuri de eficientizare energetică li se vor adăuga și lucrări de finisaje interioare și chiar înlocuirea suprafeței de joc cu material conform cerințelor Federației Internaționale de Baschet. „Lansăm licitația de peste 50 de milioane lei pentru renovarea energetică a Sălii Transilvania și invit toate firmele interesate să participe întrucât dorim să avem o procedură de selecție transparentă, în urma căreia să obținem prețul cel mai bun”, a transmis Consiliul Județean.

Termenul de realizare a lucrărilor este de 21 de luni

În premieră, Sala Transilvania va mai dispune de toate sistemele de detecție, semnalizare și stingere a incendiilor, de supraveghere video integrală , control acces și un modern sistem de management integrat al clădirii (BMS).

De asemenea, printr-o altă investiție vor fi înlocuite cele peste 1.800 de scaune din tribune.

Termenul de depunere a ofertelor este 22 iunie 2026, estimându-se ca semnarea contractului de execuție să aibă loc în luna septembrie a acestui an.

Termenul de realizare a lucrărilor este de 21 de luni, incluzând recepția investiției, iar garanția minima solicitată este de 5 ani.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Japonia lansează drone militare din carton: se asamblează în 5 minute și costă de 10 ori mai puțin decât modelele clasice

Japonia a început producția unor drone militare fabricate aproape integral din carton ondulat, într-un proiect care promite să reducă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect