ULTIMA ORĂ – Moarte pe calea ferată: bărbat SPULBERAT de un tren InterCity la Mediaș

Cele mai citite

Tragedie în municipiul Mediaș, duminică dimineața, unde un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren de călători.

Incidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 10:50, în apropierea stației CFR Mediaș, la kilometrul feroviar 333+700.

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au fost sesizați cu privire la producerea accidentului și au demarat cercetările la fața locului.

Potrivit primelor verificări, accidentul s-a produs pe magistrala CF 300, în municipiul Mediaș.

Publicitate

Trenul IC 532, care circula pe ruta Cluj-Napoca – Brașov, a surprins și accidentat mortal un bărbat cu vârsta estimată între 35 și 40 de ani. Până în acest moment, identitatea victimei nu a fost stabilită.

La locul evenimentului au intervenit un echipaj de tip B al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, precum și forțe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Salvatorii au găsit victima cu leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Patru alimente bogate în grăsimi sănătoase care pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale

Nu toate grăsimile sunt dăunătoare. Specialiștii spun că anumite alimente bogate în grăsimi sănătoase pot contribui la menținerea unei...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect