Investiție majoră în viitorul sportului medieșean: milioane de lei pentru performanță și juniori

Cele mai citite

Sportul din Mediaș beneficiază și pe parcursul anului 2026 de o susținere financiară importantă din partea administrației locale.

Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, contractele de finanțare pentru programele sportive care vor fi susținute din bugetul local în anul viitor.

Valoarea totală a fondurilor alocate este de 2.550.000 de lei, bani destinați structurilor sportive de drept public și privat care desfășoară activități de pregătire și participare la competiții naționale și internaționale.

Printre beneficiari se numără Clubul Sportiv Școlar Mediaș, care va utiliza finanțarea pentru pregătirea și participarea sportivilor la competițiile naționale, dar și Asociația Club Sportiv Mediaș 2022, care va susține activitatea echipelor de juniori și seniori înscrise în competițiile organizate de Federația Română de Fotbal și Asociația Județeană de Fotbal Sibiu.

Publicitate

De asemenea, fonduri au fost acordate Asociației Club Sportiv Ippon Mediaș pentru participarea sportivilor la competiții naționale și internaționale de karate, Clubului Sportiv Perform Mediaș pentru pregătirea echipei de baschet masculin U14, Asociației Club Sportiv Dragon Fight Academy Kickboxing și Clubului de Dans Sportiv Magic of The Dance – Magia Dansului Mediaș.

„Peste 1.100 de sportivi beneficiază de susținerea Primăriei Mediaș pentru practicarea sportului de masă și de performanță.

Astăzi, la sediul municipalității, am semnat contractele de finanțare pentru anul 2026 cu cluburile sportive din Mediaș care au solicitat sprijin din partea administrației locale.

Le-am mulțumit președinților de club pentru implicarea și eforturile depuse zi de zi, astfel încât copiii și tinerii din Mediaș să aibă acces la o alternativă sănătoasă, educativă și valoroasă în fața numeroaselor tentații ale societății moderne.

Totodată, i-am asigurat că Primăria Mediaș va rămâne un partener de încredere al sportului local. Atât timp cât voi avea responsabilitatea de primar, voi susține dezvoltarea mișcării sportive din orașul nostru, deoarece investiția în sport înseamnă investiție în sănătate, disciplină, performanță și în viitorul comunității noastre.

Felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor și cluburilor care reprezintă cu mândrie Mediașul și contribuie la formarea noilor generații”, a spus primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Se schimbă TOTUL în școli: Ministerul Educației vrea să elimine diferențele dintre note. Profesorii se revoltă

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul privind noul Cadru de Referință al Curriculumului Național din România, document...

Știri pe același subiect