Actrița Ece Irtem, una dintre cele mai apreciate figuri ale noii generații de artiști din Turcia, a murit, decesul fiind confirmat luni.
Potrivit informațiilor existente, Ece Irtem a fost descoperită fără suflare în locuința sa în dimineața zilei de 15 iunie.
În urmă cu doar o zi își sărbătorise aniversarea. Ece Irtem a fost cunoscută mai ales pentru rolul Isil Turkan din celebrul serial „Șerbet de afine” (Kizilcik Serbeti).

Se pare că aceasta ar fi suferit un infarct. Nu au fost date mai multe amănunte, autoritățile urmând să stabilească circumstanțele care au dus la moartea artistei.S-a născut la 14 iunie 1991, în Sivas, Turcia. Încă din copilărie a fost atrasă de scenă.
A urmat Facultatea de Operă și Canto din cadrul Universității Yașar, pe care le-a absolvit în anul 2014 cu rezultate remarcabile. Apoi a colaborat cu o serie de nume importante din industria turcă.
Între 2014 și 2015, actrița a urmat cursurile prestigiosului Centru Cultural Sadri Alisik, unde a studiat sub îndrumarea unor profesori renumiți din lumea teatrului și filmului turcesc.
Ece Irtem a devenit cunoscută pe plan național și internațional datorită interpretării personajului Isil Turkan în serialul „Kizilcik Serbeti” („Șerbet de afine”), una dintre cele mai urmărite producții turcești din ultimii ani.
Publicul din România a mai putut să o vadă și în Fructul interzis, Mireasa din Istanbul, Mr. Wrong, Prizonierul, Aile, Payitaht Abdülhamid și Yeni Gelin.
Ece Irtem postase cu doar câteva zile înaintea tragediei fotografii dintr-o vacanță petrecută în Asia.
Imaginile o surprindeau zâmbitoare și plină de energie. După anunțul decesului, dmiratorii și colegii de breaslă au postat sute de mesaje.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




