Prima zi la FITS: Cosmos, drone și impresiile spectatorilor

Cele mai citite

Prima zi la FITS

Prima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a adus în oraș mii de spectatori, dornici să ia parte la unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România. Atmosfera de festival s-a simțit încă din primele ore ale zilei, când centrul Sibiului a început să se umple de turiști, artiști și localnici veniți să descopere programul pregătit pentru această ediție.

Pentru mulți dintre participanți, prima zi a fost o oportunitate de a redescoperi orașul prin intermediul artei și al spectacolelor care au animat străzile, piețele și spațiile culturale din Sibiu.

Turnul de carton de la FITS

Am fost prezenți la câteva dintre momentele care au atras cel mai mult atenția în prima seară de festival:

Publicitate

Călătorie prin Cosmos

Unul dintre cele mai urmărite momente ale primei seri de FITS a fost spectacolul „Călătorie prin Cosmos”, prezentat de Compagnia Luca Piallini din Italia. Reprezentația a combinat dansul aerian, muzica și elementele de teatru stradal într-un spectacol vizual care a atras sute de spectatori. Spectacolul a propus o incursiune simbolică într-un univers imaginar, în care mișcarea și muzica au devenit principalele forme de comunicare cu publicul.

COSMOS în Piața Mare Sibiu – FITS

Drone, lumini și muzică la deschiderea festivalului

Seara s-a încheiat cu un spectacol multimedia realizat de WNU Studio și Evsky Drone Show, care a transformat cerul Sibiului într-o scenă de lumină și culoare. Zeci de drone au desenat diferite forme și simboluri pe cer, sincronizate cu muzica și efectele vizuale pregătite special pentru deschiderea festivalului.

Inspirat de tema ediției din acest an, „Suflet”, spectacolul a explorat prin imagini și lumină idei precum creativitatea, emoția și legăturile dintre oameni. Show-ul a oferit un final spectaculos primei seri de festival și a confirmat interesul tot mai mare al publicului pentru producțiile care îmbină tehnologia cu arta.

Spectacol cu DRONE care de câțiva ani a înlocuit show-ul de artificii

Impresiile spectatorilor

Cum au perceput spectatorii prima zi de festival și ce impresii le-au lăsat evenimentele la care au participat? Am stat de vorbă cu câțiva dintre cei prezenți pentru a afla răspunsul.

Pentru Gabi, începutul festivalului marchează una dintre cele mai așteptate perioade ale anului. Acesta spune că urmărește cu entuziasm fiecare ediție.

 „Sunt foarte entuziasmat ca FITS a început și e perioada pe care o aștept de când s-a terminat ediția trecută. Prima zi nu a avut extrem de mult impact dar am fost la show-ul din Piața Mare și m-a impresionat anvergura show-ului și faptul ca nu a fost unul static.”

Daniela se numără printre spectatorii fideli ai festivalului, participând în fiecare an la evenimentele organizate în cadrul FITS. Chiar dacă apreciază mai mult ediția precedentă, consideră că festivalul oferă experiențe valoroase și aduce oamenii împreună.

„Am fost în fiecare an, în principiu venim în fiecare an. Anul trecut a fost puțin mai frumos, nivelul a fost mult mai ridicat dar oricum este spectacol. Ceea ce face FITS în fiecare an, modul în care adună oamenii este spectaculos”.

Pentru Vanesa, FITS reprezintă mai mult decât un festival, fiind o tradiție. Experiența din trecut de voluntar i-a oferit o perspectivă diferită asupra evenimentului, iar prima zi a ediției din acest an a lăsat-o cu o impresie foarte bună. „Sunt foarte încântată, pentru mine FITS e o tradiție, am fost și voluntară și vin în fiecare an. Mi-a plăcut foarte tare prima zi”.

Bianca participă la FITS de patru ani și spune că perioada festivalului este una dintre favoritele sale. Deschiderea ediției din acest an s-a numărat printre momentele care i-au atras atenția încă din prima zi. „Îmi place foarte mult, de 4 ani vin la FITS și e perioada mea preferată din an. Mi-a plăcut foarte mult prima zi, foarte faină deschiderea”.

Entuziasmul spectatorilor confirmă încă o dată impactul pe care FITS îl are asupra comunității locale și asupra turiștilor care aleg să viziteze Sibiul în această perioadă. Cu un program care continuă în zilele următoare, festivalul promite noi experiențe culturale și momente spectaculoase pentru publicul de toate vârstele.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Traumatism cranian pentru o tânără din Cisnădie după un accident cu trotineta electrică

Un accident rutier în care a fost implicată o trotinetă electrică s-a produs, sâmbătă dimineața, pe strada Cetății din...

Știri pe același subiect