VIDEO. Defense-X. Dronele militare au survolat ore în șir Poligonul Perii Dăii

Cele mai citite

Un regal de creație tehnologică experimentală și inovare aplicată pentru domeniile apărării, securității și tehnologiilor militare a avut loc duminică, 21 iunie, în poligonul de instrucție Perii Dăii. Pentru câteva ore, cele mai importante companii de tehnologie, start-up-uri deep-tech, universități și centre de cercetare și-au testat soluțiile dezvoltate într-un cadru apropiat de condițiile operaționale reale. A fost prezentă și compania care a dezvoltat prima rachetă de croazieră din istoria României, cu care operează în acest moment armata americană în Orientul Mijlociu.

Soluții inovatoare în domenii strategice de apărare

Acțiunea face parte din Hackathonul internațional Defense-X, organizat de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Ediția din acest an, ce-a de-a doua a evenimentului, este una extinsă, care a adus la Sibiu unele din cele mai revoluționare soluții în domenii strategice precum securitatea cibernetică și informațiile despre amenințări, sistemele autonome și robotica, inteligența artificială pentru comunicații tactice și sprijin decizional, sistemele UAV (Unmanned Aerial Vehicle – vehicule aeriene fără pilot) și UGV (Unmanned Ground Vehicle – vehicule terestre fără pilot), războiul electronic și monitorizarea spectrului electromagnetic, simularea, instruirea și realitatea virtuală, precum și Edge AI și infrastructura digitală rezilientă pentru operațiuni în teren.

Au fost prezente companii de referință precum Oves Enterprise, BraveX Aero, CARFIL, Nanolabs, Medical Pilot, REMSPECT, Rheinmetall Automecanica, WEASWEB, QUBIZ, ORBOTIX și Solomonar.

Publicitate

Cercetarea din zona învățământului militar își reconfirmă capabilitățile

De asemenea, au participat organizații cu expertiză în domeniul protecției mediului și dezvoltării durabile, precum CERT-Transilvania, dar și organizații active în domeniul aerospațial și al tehnologiilor emergente, precum Romanian Space Initiative (ROSPIN).

La Defense-X 2026 au fost prezenți și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior militar, inclusiv ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța și Universității Naționale de Apărare „Carol I” din București.

Nu au lipsit nici reprezentanți ai unor instituții cu responsabilități în domeniul securității, precum Serviciul de Telecomunicații Speciale și Directoratul Național de Securitate Cibernetică.

Colonel Dumitru Todosiuc: „Dorim să aducem Defense-X la un alt nivel”

Colonelul Dumitru Todosiuc, comandantul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu a deschis evenimentul, subliniind: „Suntem deosebit de onorați că suntem împreună la acest eveniment și că putem să dăm culoare acestui eveniment. Lucrurile se transformă încet-încet într-o platformă. Defense-X 2026 este a doua ediție a acestui eveniment minunat, pe care l-am început anul trecut, care se dezvoltă și crește prin sprijinul, aportul, dorința, viziunea și inițiativa dvoastră. Doresc să le adresez mulțumiri tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment. Plecând de la colegii care au muncit asiduu din cadrul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, celor care au venit și sunt parte în expoziție și partea demonstrativă, tuturor sponsorilor care au dat viață acestui eveniment.

Poligonul Perii Dăii este una din taberele în care aducem studenții, viitorii ofițeri ai Armatei Române, să se instruiască. Aici este locul în care un viitor ofițer al Forțelor Terestre va pune piciorul prima dată și va face cunoștință cu ceea ce înseamnă partea de pregătire militară. Am considerat că este foarte important să vă avem astăzi aici, pentru a vă arăta ce facem și pentru ca împreună cu dvoastră, cu ideile dvoastră, cu munca pe care o vom desfășura împreună și cu challenge-uri pe care dvoastră le veți avea din discuții și din prezentarea echipamentelor, validarea lor, să transformăm într-un loc care, și în anul următor, în acest poligon, Perii Dăii, vom putea să aducem Defense-X la un alt nivel”.

Totodată, rectorul Academiei Forțelor Terestre i-a mulțumit Colonelului Alexandru Baboș, Președinte al Senatului Universitar al instituției militare în discuție, pentru organizarea evenimentului.

Mihai Filip, CEO companiei MSI Defense Solutions, care a inventat prima rachetă de croazieră din istoria României, prezent la eveniment

În cuvântul său, Colonelul Alexandru Baboș a prezentat liniile generale ale evenimentului, menționând că Defense-X dorește să transforme capabilitățile cât mai aproape de realitatea operațională, creând un cadru în care probleme complexe sunt analizate, dezbătute, experimentate, promovând învățarea continuă.

Au mai avut scurte intervenții în deschiderea evenimentului Mihai Filip (CEO companiei MSI Defense Solutions, care a inventat prima rachetă de croazieră din istoria României), reprezentantul Compa Sibiu și Mihai Cotei (Rheinmetall Automecanica).

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Industria mobilei din România a pierdut peste o treime din angajați în ultimii 17 ani. Cum au schimbat IKEA și marile lanțuri piața

Industria mobilei din România a trecut printr-o transformare profundă în ultimele două decenii. Datele din piață arată că sectorul...

Știri pe același subiect