Săptămâna aceasta va fi sărbătoare la Consiliul Judeţean Sibiu, care împlinește joi, 23 de ani de la constituire. Gazdele își propun marcarea acestei zile prin organizarea evenimentului „Ziua Porţilor Deschise”, prin care se propune o mai bună vizibilitate și transparență instituției și apropierea acesteia de comunitatea locală.
Astfel, joi dimineaţa, între orele 08:30-10:30, cei care doresc să viziteze Consiliul Judeţean Sibiu pentru a face un tur ghidat al instituţiei sunt aşteptaţi la parter, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, de unde vor fi preluaţi de către organizatori.
Traseul vizitei include foaierul de la etajul I, unde sunt prezenţi, în fotografii, cei cinci preşedinţi pe care Consiliul Judeţean Sibiu i-a avut timp de 20 de ani, în perioada 1992-2012: Romeo Trifu, Nicolae Nan, Eftimie Costeiu, Constantin Morar şi Martin Bottesch.
De asemenea, tot în foaier, vizitatorii vor afla care sunt cele 13 personalităţile sibiene cărora Consiliul Judeţean le-a oferit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Sibiu. Oaspeţii au ocazia să intre în biroul preşedintelui Ioan Cindrea, unde în fiecare zi de miercuri, de aproape 3 ani de la preluarea mandatului, acordă audienţe tuturor celor care îi solicită acest lucru.
Vizita va continua cu sala mică de şedinţe, cu sala de conferinţe de presă, unde se vor face fotografii de grup, după care sibienii vor avea ocazia să viziteze sala mare de şedinţe, situată în clădirea nou construită în curtea instituţiei. Aici vor putea ocupa locurile consilierilor judeţeni care, în fiecare lună, se întâlnesc în şedinţele de comisii şi în plen pentru a lua cele mai importante hotărâri pentru dezvoltarea judeţului Sibiu. Vizitatorii pot zăbovi în sala de şedinţe şi pentru a viziona filmul de prezentare al judeţului Sibiu, realizat de regiozorul Dumitru Budrala – „Judeţul Sibiu, poarta de sud a Transilvaniei”, cu o durată de 16 minute.
Marcarea Zilei Consiliului Judeţean Sibiu va continua între orele 11:00-12:00, cu o întâlnire în sala mare de şedinţe la care vor participa studenţii diferitelor facultăţi ale Univesrsităţii „Lucian Blaga” Sibiu, unii dintre aceştia fiind chiar studenţii preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, şi ai consilierilor judeţeni care sunt şi cadre universitare: Liviu Mihăescu, Lucian Cioca, Paul Porr, Dan Sabău şi Radu Chicea.




